Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Recomandări de Evenimente 21–22 februarie 2026

    Carnea de vită: beneficii, cine ar trebui să o consume și cum să o gătești ușor

    Iarmaroace și târguri cu mărțișoare în Chișinău: unde le poți cumpăra și susține producătorii locali

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    RECOMANDATE

    Despăgubiri dacă mașina ți-a fost avariată din cauza drumurilor proaste? Explicații și precedente în instanță

    20/02/202612 Mins Read36
    Sursa foto: Colaj ZdG
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    În ultimele zile, mai mulți șoferi din R. Moldova s-au plâns că, din cauza stării proaste a drumurilor, în special a gropilor formate, automobilele lor au fost avariate. Ziarul de Gardă a discutat cu avocați și reprezentanți ai instituțiilor statului pentru a afla care sunt pașii necesari în vederea obținerii despăgubirilor pentru autovehiculele deteriorate din cauza infrastructurii rutiere.

    De cealaltă parte, reprezentanții Administrației Naționale a Drumurilor (AND) afirmă că până la mijlocul lunii februarie nu au primit nicio sesizare din partea conducătorilor auto afectați, însă nu exclud posibilitatea depunerii unor astfel de solicitări în perioada următoare.

    Ce faci după ce mașina a nimerit într-o groapă?

    Serghei Lelic, președintele Centrului Național pentru Protecția Intereselor Economice ale Consumatorilor, a declarat pentru ZdG că șoferii au dreptul legal de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit, explicând care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze.

    1. Cine răspunde pentru starea drumului?

    Răspunderea pentru întreținerea drumurilor publice revine administratorului drumului respectiv. În funcție de categoria drumului, acesta poate fi autoritatea publică locală (Primăria), Consiliul Raional sau Administrația de Stat a Drumurilor. Identificarea administratorului este un prim pas esențial în procedura de solicitare a despăgubirilor.

    2. Ce trebuie să facă șoferul imediat după incident?

    • Să oprească în siguranță și să documenteze situația (fotografii clare ale gropii, carosabilului și avariilor);

    • Să solicite intervenția poliției pentru constatarea oficială a incidentului;

    • Să obțină un proces-verbal de constatare;

    • Să efectueze o evaluare tehnică a prejudiciului într-un service autorizat.

    3. Unde se depune cererea de despăgubire?

    Cererea de despăgubire se depune în scris la instituția responsabilă de administrarea drumului unde s-a produs incidentul. Aceasta trebuie să conțină: 

    • copia procesului-verbal al poliției; 
    • fotografii relevante; 
    • devizul de reparație și alte probe justificative.

    În cazul unui refuz sau al lipsei unui răspuns în termen legal, persoana prejudiciată are dreptul de a se adresa instanței de judecată pentru recuperarea prejudiciului material și, după caz, moral.

    4. Temeiul legal

    Potrivit legislației civile și normelor privind administrarea drumurilor publice, administratorul drumului poate fi tras la răspundere pentru neîndeplinirea obligației de întreținere corespunzătoare a carosabilului, dacă se dovedește legătura de cauzalitate dintre starea drumului și prejudiciul produs. Recomandăm conducătorilor auto să acționeze prompt, să păstreze toate documentele justificative și să solicite asistență juridică atunci când este necesar.

    O avocată va cere compensație pentru avarierea automobilului său

    Avocata Iulia Bria, care activează la Cahul, a scris recent într-o postare pe pagina sa de Facebook că autoritatea responsabilă este obligată să achite prejudiciul, iar în cazul în care refuză, șoferii ar trebui să meargă în instanța de judecată.

    Solicitată de ZdG, Iulia Bria a declarat că nu a reprezentat până acum un astfel de caz în instanță, însă ea însăși se confruntă cu o situație similară, după ce a intrat cu mașina într-o groapă pe un drum național. Avocata precizează că a solicitat intervenția Poliției, iar dacă va fi necesar, se va adresa și instanței de judecată în vederea recuperării cheltuielilor suportate pentru repararea anvelopei și a jantei.

    „Mi-am accidentat anvelopa într-o groapă și acum fac toată procedura pe care am descris-o. S-au constatat faptele și deja urmează să-mi repar mașina, iar în baza actelor confirmative, care justifică suportarea cheltuielilor, să mă adresez Administrației Naționale a Drumurilor (…). Anvelopa costă 3900 de lei, dar mai este janta pe care trebuie să o repar și lucrul meșterului (…). Dacă Administrația nu va fi de acord să-mi recupereze cheltuielile pe care o să le am, o să mă adresez în instanță. Dar, evident, o să încerc să merg la mediator (…)”, susține avocata.

    Avocat: „Ai de înfruntat un inamic destul de potent – statul”

    De cealaltă parte, avocatul Alexandru Bot susține că, în general, atunci când soliciți statului să-ți plătească bani, de regulă, răspunsul este negativ, și că drumul în acest proces poate fi „destul de lung și anevoios”.

    Sursa foto: Alexandru Bot/ Facebook

    Totuși, afirmă el, toți șoferii, în calitate de plătitori de taxe, au dreptul să reclame starea drumurilor, care ar trebui să nu provoace deteriorarea autovehiculelor cu care circulă pe carosabil.

    „(…) Dacă drumarii sau cei care nemijlocit gestionează calitatea drumurilor nu s-au obosit să le facă de o calitate bună, sigur că cei care au ajuns cu mașinile deteriorate trebuie să se adreseze instanței de judecată. 

    Se poate depune o somație prealabilă la Administrația Națională a Drumurilor, dacă vorbim despre drumurile naționale, sau nemijlocit la direcția care răspunde de starea drumurilor din municipiul Chișinău. Ulterior, reieșind din practica pe care o cunosc, autoritățile corespunzătoare vor refuza o eventuală compensare. Întrebarea-cheie va fi legătura cauzală, dacă acea stare a carosabilului nemijlocit a dus la deteriorarea mașinii și, respectiv,  dacă cuantumul despăgubirii care se solicită rezultă anume din această prejudiciere.

    Eu, ca avocat, n-am avut niciodată asemenea gen de litigiu, dar se zvonește că ar fi fost. De principiu, acesta este drumul de urmat. Eventual, solicitarea prejudiciului de la autoritatea care nemijlocit gestionează acel carosabil. Instanța va decide ulterior dacă este cazul să o compenseze, dar, cu certitudine, în aceste procese va interveni și concluzia unui expert, care trebuie să stabilească legătura cauzală dintre starea drumului respectiv și prejudiciile pe care le-a suferit autovehiculul și, nu în ultimul rând, evaluarea acestui prejudiciu. Deci, este un drum destul de lung și anevoios. Nu este o procedură simplificată. Poate că acest lucru sperie anumiți posesori de autovehicule să umble prin instanțe, pentru că ai de înfruntat un inamic destul de potent – statul – care nu întotdeauna este bucuros să plătească. Iar până ajungi să-ți vezi hotărârea, ai de suportat anumite cheltuieli – pentru taxa de timbru, taxa de stat, care este nemijlocit legată de cuantumul sumei pe care o soliciți în instanța de judecată. Ulterior, timpul pierdut în instanță; eventual, angajarea unui avocat (…). Nimeni nu-ți oferă certitudinea că hotărârea va fi 100% pozitivă. Mai sunt și procedurile de apel și recurs, care își lasă amprenta de timp. Acest lucru cumva descurajează persoanele să apeleze în instanța de judecată pentru a-și recupera prejudiciile (…). Sunt foarte populare litigiile legate de spațiile verzi, unde un arbore nesupravegheat a căzut peste o mașină. Aici avem poate o practică mai bogată (…)”, a declarat avocatul.

    AND spune că nu a primit până acum sesizări din partea șoferilor

    Elena Dintiu, șefa Serviciului de informare și comunicare cu mass-media din cadrul Administrației Naționale a Drumurilor (AND), precizează pentru ZdG că până la ziua de 17 februarie instituția nu a primit cereri de despăgubire din partea șoferilor.

    „Nu am avut asemenea de solicitări înregistrate, cel puțin la ziua de astăzi, din datele operative. Probabil, pot să intervină la cele 12 unități teritoriale cu care noi avem încheiate contracte de antrepriză. Dar nu avem raportată vreo solicitare de acest gen. Reacțiile au venit în ultimele zile, nu excludem că ar putea interveni astfel de solicitări (…)”, a spus Elena Dintiu.

    ZdG a întrebat și reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) dacă au fost întocmite procese-verbale privind avarierea autovehiculelor din cauza stării drumurilor și câte astfel de cazuri au fost înregistrate în ultima perioadă. Până la publicarea acestui articol n-am primit niciun răspuns.

    Specialist în siguranța rutieră, despre starea drumurilor: „E dezastru.” Adresare către prim-ministru

    Ilie Bricicaru, specialist în siguranța rutieră și director al Observatorului de Siguranță Rutieră din cadrul Universității Tehnice a Moldovei (UTM), a scris pe Facebook că „e dezastru ce se întâmplă pe drumurile Moldovei și cred că încă nu e apogeul – va mai urma”, după ce a mers pe drumul care duce spre Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău.

    Expertul consideră că toate drumurile care au fost construite până în anii 2000 și au fost întreținute cu resurse la limită „arată deja și vor arăta asta în următoarea perioadă de timp”.

    „Trebuie să recunoaștem că drumul spre Aeroport a fost (cred că) cel mai bine exploatat și întreținut drum din Moldova, datorită importanței sale, și totuși a cedat, iar distrugerile nu doar a îmbrăcămintei, dar și a structurii, sunt grave. Drumarii fac tot ceea ce pot și au posibilitate, cu echipamentele, utilajele, materialele și oamenii pe care îi au, dar este evident  că politicile și atitudinea față de întreținerea infrastructurii rutiere construite își fac efectul.

    Cu regret, nu am văzut nicio reacție de la responsabili (decidenți politici), care să recunoască o stare de urgență pe infrastructura rutieră. Poate totuși trebuie de recunoscut că utilizarea Fondului rutier (taxele și impozitele noastre) au fost cheltuite nu în direcția pentru ce se colectează? Poate totuși, în ceasul al 12-lea, să-și asume modificarea Legii fondului rutier, trecându-l din gestiunea Ministerului Finanțelor al R. Moldova la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al R. Moldova, respectiv, la planificarea lucrărilor de întreținere pe bază de performanță?

    Una dintre concluziile analizei experților World Bank Group Moldova a fost că un Fond rutier eficient necesită o autonomie distinctă față de procesele bugetare anuale ale Guvernului, prin o abordare multianuală a finanțării și bugetării, pentru a face comparațiile anuale ale cheltuielilor Fondului rutier mai utile.

    Strategia națională de mobilitate 2030 stabilește că «din punctul de vedere al tuturor caracteristicilor sale, Fondul rutier actual face parte din prima generație de fonduri rutiere. Aceste fonduri prezintă mai multe deficiențe fundamentale, care se manifestă pregnant. În principal, acestea se referă la lipsa autonomiei financiare. Fiind, în esență, un fond intrabugetar, mărimea acestuia depinde de politica bugetar-fiscală anuală și de legile anuale ale bugetului de stat aprobate de Parlamentul R. Moldova, iar modul de distribuire a mijloacelor Fondului rutier se aprobă anual de Guvern. Un fond rutier eficient ar trebui să fie mult mai autonom față de procesele bugetare anuale ale statului și cu o abordare de planificare multianuală a finanțării lucrărilor.»În acest sens, Direcția prioritară 1.24. stabilește că Asigurarea previzibilității și rezilienței finanțării infrastructurii de transport corelate cu necesitățile populației, fondurile colectate, alocate în totalitate pentru fondul rutier, să fie repartizate cu destinație specială infrastructurii rutiere.

    Domnule prim-ministru Alexandru Munteanu, domnule ministru Bolea Vladimir Iosif, chiar dacă m-am mai expus asupra faptului că Guvernul aprobă strategii, dar nu prea ține de ele, dacă ați realiza aceste obligațiuni, care se regăsesc în strategie și Guvernul R. Moldova și le-a asumat, aprecierea drumarilor, transportatorilor și șoferilor (toți alegători) pentru dumneavoastră ar fi pe măsură”, subliniază Ilie Bricicaru.

    Precedente în instanță: un bărbat a obținut despăgubiri în 2013. În 2024, instanța a respins o altă cerere

    ZdG a examinat, pe portalul instanțelor de judecată, litigii care vizează solicitări de despăgubiri pentru pagube materiale cauzate de starea infrastructurii rutiere.

    Într-un caz, pe 30 martie 2023, un bărbat a dat în judecată Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, intervenient accesoriu S.A. „Drumuri–Criuleni”, cerând despăgubiri de 21 585 de lei pentru prejudiciul material, 3000 de lei pentru prejudiciul moral și acoperirea cheltuielilor de judecată.

     

    El a explicat că pe 29 noiembrie 2022, la ora 16:38, conducea pe șoseaua Balcani din Ghidighici, municipiul Chișinău, dinspre strada Calea Ieșilor spre strada Petricani. La un moment dat, roata din fața dreapta a mașinii a intrat într-o groapă formată în carosabil, cu o adâncime de aproximativ 20 cm. În urma impactului, anvelopa a fost parțial deteriorată. Bărbatul a susținut că instituția responsabilă de acel sector de drum este Administrația de Stat a Drumurilor și că aceasta trebuie să acopere paguba provocată.

    Pe 25 aprilie 2024, Judecătoria Chișinău a respins cererea depusă de Dmitri Trepaliuc împotriva Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, considerând-o neîntemeiată.

    „(…) În speță, se reține că nu sunt întrunite cele patru condiții de angajare a răspunderii delictuale a pârâtului Administrația de Stat a Drumurilor, or, la dosarul cauzei nu au fost administrate înscrisuri pertinente, concludente și admisibile, din conținutul cărora să urmeze că pârâtul se face vinovat de comiterea accidentului rutier. Actul de examinare a mijlocului de transport auto și Raportul de evaluare a pagubei prezentate de reclamant în susținerea pretențiilor înaintate confirmă situația de fapt, cuantumul prejudiciului, nu și vinovăția pârâtului (…)”, se spune în hotărârea instanței de judecată.

    Bărbatul nu a fost de acord cu decizia Judecătoriei Chișinău și a contestat-o la Curtea de Apel Centru, însă și această instanță i-a respins cererea.

    Într-un alt caz, care datează încă din 22 ianuarie 2013, un bărbat a dat în judecată S.A. „Drumuri-Criuleni”, iar cererea privind încasarea prejudiciului material i-a fost admisă parțial de Judecătoria Criuleni. Prin urmare, instanța a dispus încasarea în beneficiul lui Mihail Poalelungi a prejudiciului material cauzat în sumă de 20 132 de lei, cât şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 604 lei.

    „Mergi pe șosea ca la Tetris: te ferești de o groapă și cazi în alta”

    În ultima lună, mai mulți oameni din Chișinău, dar și din alte localități ale R. Moldova, și-au arătat indignarea pe rețelele de socializare după ce și-au deteriorat mașinile.

    „Din cauza gropilor criminale apărute după îngheț și polei, mi-am îndoit janta și mi-a crăpat cauciucul. Gropi adânci, pe drumuri neiluminate, unde nu ai cum să le vezi din mașină. Nu mergem pe sub mașină ca să vedem găurile, mergem în mașină. Plătim taxe, impozite,rovinietă, tot ce ni se cere. Și ce primim? Drumuri ca după bombardament, mașini distruse, bani aruncați pe reparații, risc real de accidente. Întreb clar și răspicat: Cine îmi plătește reparația? Cine răspunde pentru aceste drumuri? Autoritățile chiar nu văd nimic? Sau vedeți doar când e de încasat? Mergi pe șosea ca la Tetris: te ferești de o groapă și cazi în alta. Azi o jantă, mâine un accident. Asta așteptați?” a scris o internaută într-un grup pe Facebook. Postarea a adunat aproape 1000 de like-uri, numeroase comentarii și distribuiri.

    Milena ONISIM, ZdG

    Articole asemănătoare

    Advertoriale 20/02/2026

    Recomandări de Evenimente 21–22 februarie 2026

    Gastronomie 20/02/2026

    Carnea de vită: beneficii, cine ar trebui să o consume și cum să o gătești ușor

    RECOMANDATE 20/02/2026

    Iarmaroace și târguri cu mărțișoare în Chișinău: unde le poți cumpăra și susține producătorii locali

    Populare în ultima lună
    VIDEO | Influencerița Daniela Costețchi, victima unui șantaj: „Pe cruce scria numele meu, data mea de naștere și presupusa dată a decesului”. Victimele ar fi plătit peste 47 de mii de euro
    17/02/20261.382 Views
    Cătălin Lungu, despre banii ceruți pentru interviuri și cum a folosit cei 7 mii de euro de la Alexandru Bordea
    17/02/2026915 Views
    VIDEO | Concurenta care a renunțat la visul de a fi model și a făcut spectacol la Românii au Talent: „Ai făcut cu naiul ăla ce ai vrut tu”
    14/02/2026376 Views
    Capitalele europene cu cele mai scumpe și cele mai ieftine prețuri la electricitate și gaze la începutul anului 2026
    17/02/2026174 Views
    Recomandate
    Advertoriale 20/02/20263 Mins Read23 Views

    Recomandări de Evenimente 21–22 februarie 2026

    Finalul lunii februarie aduce în Republica Moldova o serie de evenimente culturale, muzicale și sportive…

    Carnea de vită: beneficii, cine ar trebui să o consume și cum să o gătești ușor

    Iarmaroace și târguri cu mărțișoare în Chișinău: unde le poți cumpăra și susține producătorii locali

    Co-fondatorul ASOS, Quentin Griffiths, găsit mort în Thailanda: ce spun anchetatorii

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Recomandări de Evenimente 21–22 februarie 2026

    Carnea de vită: beneficii, cine ar trebui să o consume și cum să o gătești ușor

    Iarmaroace și târguri cu mărțișoare în Chișinău: unde le poți cumpăra și susține producătorii locali

    Cele mai populare

    VIDEO | Influencerița Daniela Costețchi, victima unui șantaj: „Pe cruce scria numele meu, data mea de naștere și presupusa dată a decesului”. Victimele ar fi plătit peste 47 de mii de euro

    Cătălin Lungu, despre banii ceruți pentru interviuri și cum a folosit cei 7 mii de euro de la Alexandru Bordea

    VIDEO | Concurenta care a renunțat la visul de a fi model și a făcut spectacol la Românii au Talent: „Ai făcut cu naiul ăla ce ai vrut tu”

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.