Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Te trezești frecvent noaptea? 13 soluții simple și eficiente pentru somn

    Consumăm sau nu produse alimentare după data de expirare? Sfaturile nutriționistului

    Ce alimente consumăm pentru a obține vitamina D

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    Odihnă

    Topul celor mai spectaculoase restaurante de pe plajă din lume recomandate de Ghidul Michelin

    09/06/20255 Mins Read43
    Sursa foto: ilbikini.com
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Spania, Franța, Italia, Portugalia, dar și Germania, Vietnam, Tailanda și Emiratele Arabe unt destinațiile cu cele mai spectaculoase restaurante la malul mării, conform ghidului Michelin, relatează ziarul Corriere della Sera, transmite G4Food.

    Ghidul Michelin a realizat de curând un clasament al celor mai bune localuri din întreaga lume unde te poți bucura de mâncare bună cu vedere la plajă dincolo de care se profilează la orizont marea fără de sfârșit.

    „Il Bikini”, Vico Equense, lângă Napoli, în Italia

    zece-dintre-cele-mai-spectaculoase-restaurante-la-malul-marii-potrivit-ghidului-michelin-cele-mai-multe-sunt-in-europa-iar-prima-pozitie-este-ocupata-de-un-local-de-langa-napoli
    foto: ilbikini.com

    „Il Bikini” este un restaurant de pe litoralul regiunii Sorrento situat în complexul turistic omonim și oferă astfel o priveliște de neegalat. Meniul propune preparate tipice bucătăriei mediteraneene într-o variantă rafinată, oferind atât feluri de pește, cât și de carne. De neratat, potrivit inspectorilor Michelin: risotto pescăresc cu lămâie, tonul rumenit cu cremă de roșii coapte, caponata, pesto de măsline și maioneză cu ceapă, precum și clasica tartă caprese, cu aromă de lămâie.

    „Jardin Tropezina”, Ramatuelle, Franța

    foto: jardin-tropezina.fr

    „Jardin Tropezina” este situat la Saint-Tropez, locul predilect al celebrităților în anii ’50-’60. Este un restaurant-grădină situat între plajă și o zonă de vegetație luxuriantă, frecventat și de VIP-uri internaționale, cu DJ care animă serile. Atmosfera amintește de „La Dolce Vita”, iar meniul este inspirat din bucătăria provensală cu influențe italiene. Cele mai apreciate feluri de inspectorii Michelin: dovlecei cu salsa tonnata și parmezan, file de pește la grătar cu zabaglione picant și înghețată de verbină, făcută din plante din grădina restaurantului.

    „Sansibar”, Rantum, Germania

    foto: guide.michelin.com

    Nu doar Mediterana sau plajele tropicale oferă priveliști încântătoare la malul mării. O experiență gastronomică cu vedere la mare în nordul îndepărtat o oferă insula Sylt, cea mai nordică insulă a Germaniei, protejată UNESCO. Este apreciată atât de călătorii de lux, cât și de iubitorii de natură și sporturi precum windsurfing.

    Iar „Sansibar” este un local emblematic pe insulă, în stilul unei colibe pe plajă. Este accesibil pe jos printre dune sau cu transfer auto, cu un meniu care se schimbă zilnic în funcție de ceea ce oferă marea sau piața în acel moment. Se regăsește însă în orice sezon o selecție vastă de fripturi premium.

    „Miramar”, Llançà, Spania

    foto: visitacostabrava.com

    Pe Costa Brava, în Llançà, se află restaurantul „Miramar”, condus de Chef Paco Pérez – două stele Michelin aici și alte două în Barcelona cu „Enoteca Paco Pérez”. Localul, gestionat împreună cu soția sa Montse Serra, se află pe promenada Platja del Port, într-o fostă pensiune de familie. Există două meniuri: „Mar”, cu fructe de mare locale și alge, și „Memorie, Teritoriu și Cultură”, care evocă regiunea Empordà, în Catalonia.

    „El Serbal”, Santander, Spania

    foto: guide.michelin.com

    Tot în Spania, dar pe coasta Mării Cantabrice – zonă celebră pentru pescuitul de sardine – găsim restaurantul „El Serbal”, condus de maitre Rafael Prieto și Chef Ignacio Maese. Localul este situat pe Segunda Playa, din 1999, la etajul întâi al clădirii Cormorán. De la ferestre se vede marea, iar bucătăria, semi-deschisă, este vizibilă din sala de mese invadată de lumină. Bucătăria este o reinterpretare modernă a celei tradiționale, cu pește și carne din surse locale.

    „Sublime Comporta Beach Club”, Carvalhal, Portugalia

    foto: sublimecomportabeachclub.com

    Acoperiș din stuf, pereți de sticlă, decor din lemn deschis la culoare și fără podea – doar nisip: acesta este „Sublime Comporta Beach Club”, pe plaja hotelului „Sublime Comporta”, la 90 de minute sud de Lisabona. Elegant și relaxat în același timp, este locul ideal pentru prânzuri liniștite sau cocktailuri la apus de soare, cu surferi pe fundal. Meniul este internațional, dar accentul cade pe peștele proaspăt și fructele de mare locale, preparate tradițional.

    „French Riviera”, Dubai, Emiratele Arabe Unite

    foto: dubainight.com

    Atmosferă franțuzească, lux și ospitalitate orientală: restaurantul „French Riviera” se află pe o plajă privată din Jumeirah Al Qasr, cu vedere panoramică la Golful Persic. Bucătăria chef-ului Kim Joinié-Maurin evocă tradiția franceză și mediteraneană, cu carne și pește de cea mai bună calitate – homari, crabi regali, carne premium. Se poate lua cina pe nisip sau, pentru o experiență mai exclusivistă, într-un Dôme – o structură de sticlă pentru mese, la lumina lunii.

    „Jun Hom”, Ko Samui, Tailanda

    foto: tripadvisor.com

    Bucătărie tailandeză autentică, picioarele în nisip, atmosferă relaxată și o distincție Bib Gourmand Michelin, caracterizează restaurant „Jun Hom” de pe malul mării, pe cea mai mare insulă tailandeză, Ko Samui. Atracția gastronomică este reprezentată de pește sillago argintiu prăjit crocant și calamar fraged sotat în sos dulceag cu aromă de lemongrass, adesea servite în stil familial pe mese rustice de lemn.

    „My Hanh Seafood”, Da Nang, Vietnam

    foto: tripadvisor.com

    Recomandarea este să rezervi din timp și să alegi o masă pe terasă, chiar dacă restaurantul „My Hanh Seafood” este direct pe malul oceanului. Deschis din 1991, este frecventat atât de localnici, cât și de turiști, fiind renumit pentru creveții mantis și crabul de nămol din Hoi An. Preparatele sunt simple, pentru a evidenția calitatea fructelor de mare locale, porțiile sunt generoase, iar prețurile rămân accesibile.

    Articole asemănătoare

    Odihnă 12/09/2026

    Te trezești frecvent noaptea? 13 soluții simple și eficiente pentru somn

    RECOMANDATE 12/09/2026

    Consumăm sau nu produse alimentare după data de expirare? Sfaturile nutriționistului

    Gastronomie 12/09/2026

    Ce alimente consumăm pentru a obține vitamina D

    Populare în ultima lună
    Expresia „om uspeșnîi”: când a apărut, cum s-a viralizat și ce crede un expert în domeniul protecției datelor cu caracter personal despre solicitarea de a șterge de pe internet toate imaginile cu persoana de la care a pornit totul
    07/09/20263.713 Views
    Ion Cuțelaba, luptător de arte marțiale din R. Moldova, în atenția președintelui SUA, Donald Trump
    09/09/20262.598 Views
    „Este ultimul meu an la «Vocea României»”. Irina Rimes pleacă din emisiune. Motivul pentru care a luat această decizie
    07/09/2026461 Views
    Ce trebuie să știe pacienții după protezarea genunchiului. Explicațiile kinetoterapeutei
    08/09/2026144 Views
    Recomandate
    Odihnă 12/09/20263 Mins Read74 Views

    Te trezești frecvent noaptea? 13 soluții simple și eficiente pentru somn

    Dacă te trezești frecvent în toiul nopții, experții recomandă să renunți la celebrul „numărat de…

    Consumăm sau nu produse alimentare după data de expirare? Sfaturile nutriționistului

    Ce alimente consumăm pentru a obține vitamina D

    Mic dejun rapid: ovăz peste noapte cu arome de toamnă

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Te trezești frecvent noaptea? 13 soluții simple și eficiente pentru somn

    Consumăm sau nu produse alimentare după data de expirare? Sfaturile nutriționistului

    Ce alimente consumăm pentru a obține vitamina D

    Cele mai populare

    Expresia „om uspeșnîi”: când a apărut, cum s-a viralizat și ce crede un expert în domeniul protecției datelor cu caracter personal despre solicitarea de a șterge de pe internet toate imaginile cu persoana de la care a pornit totul

    Ion Cuțelaba, luptător de arte marțiale din R. Moldova, în atenția președintelui SUA, Donald Trump

    „Este ultimul meu an la «Vocea României»”. Irina Rimes pleacă din emisiune. Motivul pentru care a luat această decizie

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.