Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Primul bebeluș născut după un transplant de uter de la un donator decedat. Premieră medicală în Marea Britanie

    Câți posesori de arme sunt în Republica Moldova: date oficiale

    Ai alimentat benzină în loc de motorină sau invers? Ce trebuie să faci pentru a evita pagubele mari

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    Muncă

    Vinificatorii din Moldova pot accesa o platformă despre viticultura regenerativă, creată cu suportul Cehiei și PNUD

    17/11/20243 Mins Read5
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Producătorii de vin, struguri de masă și alți actori interesați de industria vinicolă pot monitoriza, în timp real, nivelul și calitatea practicilor de agricultură regenerativă utilizate în cultivarea viței-de-vie, prin intermediul platformei Re.Wine – un rezultat al colaborării dintre organizația cehă Big Terra și Asociația Națională pentru Dezvoltare Rurală (ACSA).

    Agricultura regenerativă reprezintă o abordare inovativă care transformă sectorul vinicol și contribuie la combaterea schimbărilor climatice. Cultivarea regenerativă a viței-de-vie reface și îmbunătățește sănătatea solului, remediază daunele provocate în ultimele decenii de practicile agricole convenționale, facilitând soluționarea problemelor legate de schimbările climatice.

    Astfel, prin implementarea unor principii care îmbunătățesc biodiversitatea solului – de la utilizarea culturilor de acoperire, integrarea insectelor, animalelor și tehnicilor agroforestiere – sunt create în mod natural, așa numitele „servicii ecosistemice”.

    Toate aceste metode au un impact pozitiv asupra calității viței-de-vie și mediului înconjurător, contribuind la fixarea azotului în sol pe post de îngrășământ, creșterea capacității de retenție a apei în sol, scăderea riscului de eroziune a solului și atragerea insectelor sau păsărilor, care pot ajuta la combaterea agenților patogeni sau dăunătorilor viței-de-vie.

    Pe lângă adoptarea acestor acțiuni, cultivatorii de viță-de-vie pot folosi tehnologia de captare a carbonului în sol ca antidot pentru încălzirea globală. Practicile de agricultură regenerativă, precum utilizarea tehnicilor agroforestiere și silvopastorale, îngrășămintelor și fertilizanților organici, favorizarea mulcirii, evitarea prelucrării pământului sau aratului convențional, sunt măsuri care facilitează captarea dioxidului de carbon în sol.

    Schimbările climatice afectează deja industria vitivinicolă din Republica Moldova, continuând să aibă un impact semnificativ asupra producției de vin și struguri de masă. Sectorul vinicol reprezintă unul dintre ramurile importante ale economiei țării. Acesta contribuie cu aproximativ 20% la produsul intern brut (PIB), iar 10% din populația Republicii Moldova este implicată direct sau indirect în industrie, fiind asigurate cu venituri o mare parte din gospodării.

    Astfel, plaforma Re.Wine vine să îmbunătățească calitatea datelor disponibile în lanțul valoric viticol și să ofere informații despre climă și mediu, sporind reziliența fermierilor la schimbările climatice.

    Platforma include informații despre fenomene și evenimente meteorologice care sunt esențiale pentru adaptabilitatea soiurilor de struguri și gestionarea culturilor. De asemenea, sunt disponibile date despre calitatea nivelului de captare a carbonului în sol într-o anumită podgorie, cum ar fi la începutul, mijlocul și sfârșitul sezonului, starea vegetației într-un anumit moment, valoarea minimă (indicator relevant pentru sănătatea viței-de-vie), precum și gradul de coacere și degradare naturală, prin pierderea texturii și aromei strugurilor etc.

    Re.Wine a fost creată în baza unei platforme deja existente Carbognostic, destinată monitorizării și verificării calității practicilor de agricultură regenerativă implementate și captării carbonului în sol. Utilizatorii pot vizualiza în timp real podgoriile, verificând dacă datele obținute cu ajutorul sateliților coincid cu practicile de captare a carbonului în sol implementate în realitate. În același timp, platforma este utilă pentru toți cei implicați în industria vinicolă, de la producători la distribuitori și consumatori.

    Pe termen lung, investiția în practici regenerative poate contribui la obținerea unor recolte mai mari și a unor soiuri de struguri de calitate superioară. În plus, viticultura regenerativă poate încuraja consumatorii să opteze pentru produse și branduri care se aliniază cu valorile lor de autenticitate și sustenabilitate.

    Platforma Re.Wine a fost dezvoltată cu susținerea Fondului Ceh pentru Inovații, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe.

    Articol preluat. Sursă: www.undp.org

    re.wine

    Articole asemănătoare

    RECOMANDATE 26/02/2026

    Primul bebeluș născut după un transplant de uter de la un donator decedat. Premieră medicală în Marea Britanie

    RECOMANDATE 26/02/2026

    Câți posesori de arme sunt în Republica Moldova: date oficiale

    Muncă 26/02/2026

    Ai alimentat benzină în loc de motorină sau invers? Ce trebuie să faci pentru a evita pagubele mari

    Populare în ultima lună
    Paula Erizanu, despre bunica sa Maria: cum a devenit populară pe TikTok datorită pasiunii pentru lectură
    24/02/2026381 Views
    Violonistă din Republica Moldova, recital la Casa Albă, în cadrul Cinei Guvernatorilor
    24/02/2026244 Views
    Noi reguli la frontiera cu România: Sistemul de intrare/ieșire al Uniunii Europene se extinde din martie 2026
    25/02/2026228 Views
    Ce spun psihologii despre persoanele care nu postează pe rețelele sociale
    25/02/2026159 Views
    Recomandate
    RECOMANDATE 26/02/20263 Mins Read4 Views

    Primul bebeluș născut după un transplant de uter de la un donator decedat. Premieră medicală în Marea Britanie

    Un băiețel a devenit primul copil din Marea Britanie născut în urma unui transplant de…

    Câți posesori de arme sunt în Republica Moldova: date oficiale

    Ai alimentat benzină în loc de motorină sau invers? Ce trebuie să faci pentru a evita pagubele mari

    Prăjitură vegană cu ciocolată și fructe de pădure

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Primul bebeluș născut după un transplant de uter de la un donator decedat. Premieră medicală în Marea Britanie

    Câți posesori de arme sunt în Republica Moldova: date oficiale

    Ai alimentat benzină în loc de motorină sau invers? Ce trebuie să faci pentru a evita pagubele mari

    Cele mai populare

    Paula Erizanu, despre bunica sa Maria: cum a devenit populară pe TikTok datorită pasiunii pentru lectură

    Violonistă din Republica Moldova, recital la Casa Albă, în cadrul Cinei Guvernatorilor

    Noi reguli la frontiera cu România: Sistemul de intrare/ieșire al Uniunii Europene se extinde din martie 2026

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.