Poveștile despre Ștefan cel Mare, depănate cu mult har în perioada recentei campanii electorale, nu se încheie, chiar dacă scrutinul a luat sfârșit. Bunăoară, acest fragment din Testamentul lui Ștefan cel Mare, lăsat urmașilor săi, a cunoscut zeci de mii de vizualizări pe diferite rețele de socializare. „În multele mele bătălii, am înțeles că dușmanii nu ținteau moartea mea. Ei ținteau moartea Moldovei. De aceea, când am avut noroc în războaie, nu eu, ci Moldova l-a avut. Cu aceste gânduri, vă las drept moștenire nu Țara, ci datoria de a lupta cu trup și suflet pentru ea. Țineți minte vorbele mele: o țară este la fel ca o cetate. Niciodată nu poate fi cucerită din afară dacă nu este distrusă din interior. Trădarea și cearta dintre frați – iată cauza slăbiciunii unui neam. Dacă nu veți sta umăr lângă umăr ca niște frați adevărați, atunci veți ceda străinilor nu numai moșiile țării, dar și sufletul ei… Ea, Țara, nu este nici a mea, nici a străbunilor mei și nici a voastră! Ea aparține urmașilor noștri de azi, de mâine și dintotdeauna! De dragul lor, vă cer să nu vă închinați în fața nimănui. Să fiți uniți și liberi! Aceasta e ultima poruncă a celui care v-a fost mai mult decât un domn. V-a fost părinte”, spunea Ștefan cel Mare în adresarea lui către urmași.
Memoria lui Ștefan cel Mare, păstrată de urmașii săi, va fi cinstită la 15 noiembrie în cadrul unui spectacol inedit cu genericul „Joc și cânt din Moldova lui Ștefan cel Mare și Sfânt”, ce va fi prezentat la Palatul Național „Nicolae Sulac”.
Organizatorii îndeamnă publicul să se bucure de tradiții alături de interpreți îndrăgiți și dansatori iscusiți, acompaniați de Orchestra de Muzică Populară „Mugurel”, sub bagheta dirijorului Ion Dascăl. În cadrul spectacolului va evolua și Ansamblul de dansuri populare „Mărțișor”, condus de Anatol Magdîl.
Ion Dascăl vine din satul Pelinia, raionul Drochia, dintr-o familie cu tradiții lăutărești. A evoluat din 1964 sub bagheta dirijorală a tatălui său, dirijor al Orchestrei de Muzică Populară „Dorulețul” din satul natal. După absolvirea școlii medii din Pelinia, și-a făcut studiile la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, Secția teoria și compoziția muzicii. Ulterior, și-a continuat studiile la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu”. În 1970 debutează cu Orchestra de Muzică Populară „Fluieraș”, apoi devine dirijor al Orchestrei „Ciocârlia”. A dirijat Orchestra „Lăutarul” din Bălți, dar și Orchestra de muzică populară „Folclor” a Radioteleviziunii publice. Din 1987 este dirijor al Orchestrei de muzică populară „Mugurel”.
„Ne vom delecta cu melodii de suflet, interpretate de Maria Sarabaș, Nătălița Munteanu, Viorica Macovei, Constantin Rotaru, Grigore Gherman, Rodica Buhnă, Constantin Bahrin, Diamanta Paterău, Ionela Brănișteanu, Igor Cuciuc, Andrei Balan, Andrei Coțofană, Simona Manolache, Cristina Ceauș, Mihai Cvasniuc”, precizează organizatorii.
Pentru că de 37 de ani Ion Dascăl este la pupitrul dirijoral al orchestrei „Mugurel”, formație care are circa 60 de ani de activitate, am discutat cu el despre „Mugurel”, despre artiștii de ieri și de azi, dar și despre programul care vine să-l comemoreze pe domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt.
— De ce anume acum acest spectacol?
— Ideea unui astfel de spectacol e mai veche, dar am decis că e bine să-l prezentăm acum, în preajma zilei de 1 decembrie. Cu prilejul acestui eveniment, vor participa soliști din mai multe zone de pe ambele maluri ale Prutului – din Bucovina, Neamț, Bacău, dar și de aici, din R. Moldova. Va fi un spectacol inedit, cu totul special, cu muzică de calitate, dansuri românești, muzică patriotică. Vom cânta despre Ștefan cel Mare, despre Mănăstirea Putna, despre Bucovina. Va fi un spectacol viu, va răsuna muzică pentru toate gusturile.
— „Mugurel” a făcut să înflorească mai multe nume de mari artiști ai folclorului românesc. Cum a fost această muncă?
— De 37 de ani sunt în fruntea acestei orchestre. Au trecut mulți artiști prin acest colectiv. Printre discipolii „Mugurelului” sunt și cei mai consacrați artiștii ai folclorului nostru: Nicolae Sulac, Zinaida Julea, Nicolae Glib, Olga Ciolacu, Ana Barbu, Maria Sarabaș – dacă ar fi să-i număr pe toți, aș avea nevoie de tare mult timp. Sigur, avem și soliști mai tineri, dar și mai în etate – Rodica Buhnă, Mihai Cvasniuc, Andrei Cojocaru. În „Mugurel” este teren de creștere pentru tineri, dar și loc de afirmare pentru artiștii consacrați.
— Veniți dintr-o dinastie de muzicanți. Cum păstrați Dvs. tradițiile familiei Dascăl?
— Tata a fost dirijor al orchestrei din Pelinia. Am moștenit de la tata darul și dragostea de muzică. De altfel, toate rudele noastre pasionate de muzică m-au inspirat. Eu am mers pe această cale, dar și copiii mei mă urmează. Feciorii mai mari, Marcel și Cătălin, sunt în cadrul orchestrei „Mugurel”, iar mezinul, Ionel, începe să studieze vioara. Așa păstrăm tradițiile familiei noastre.
— Dar cum păstrați memoria celor care nu mai sunt, dar au trecut prin „Mugurel”, încântând publicul?
— Acum un an, am organizat un spectacol cu genericul „Numai cântecul rămâne”, prin care i-am omagiat pe toți marii artiști care au trecut prin „Mugurel”, dar care nu mai sunt în această viață: Vasile Marin, Anastasia Istrati, Maria Drăgan, Ion Bas. Sperăm ca astfel de evenimente să devină o tradiție.
Orchestra „Mugurel” este considerată drept un veritabil laborator de creaţie. Pe parcursul anilor, Orchestra „Mugurel” a lansat tineri interpreți de muzică populară, printre care: Nicolae Glib, Maria Sarabaş, Andrei Serafim (Botoşani), Margareta Clipa. Împreună cu Ioana Căpraru, aceștia au colaborat la realizarea filmului muzical „Cântecele noastre toate…”. Orchestra de Muzică Populară „Mugurel” a susţinut peste 1000 de concerte şi a înregistrat zeci de CD-uri cu interpreți din R. Moldova şi România.
— Periodic, în spațiul public este tratat subiectul unor mari artiști care la bătrânețe, atunci când nu mai pot urca în scenă, abia de își duc zilele. Cum ar trebui statul să rezolve problema artiștilor care nu mai pot ieși în scenă? Ei nu vor să-și plângă de jale, dar viața lor e extrem de grea.
— Unii primesc un fel de pensie de merit pe viață, dar nu toți. La bătrânețe, ei nu mai pot cânta, nu pot ieși în scenă, dar nici nu are cine să le dea o cană cu apă. În foarte multe cazuri, anume statutul de artist, cu turnee prin lume, îi face să rămână singuri la bătrânețe. Îmi amintesc de marele dansator Spiridon Mocanu. Când decedase, într-o vară, rudele nu aveau bani de sicriu și a fost făcută o colectă de fonduri ca să-l poată petrece pe ultimul drum. E un episod trist, dar adevărat. Nu sunt mulți astfel de artiști, de aceea nu ar fi deloc complicat ca statul să identifice soluții pentru ei.
— Ce le-ați spune acelor artiști care nu pot împărți locul în scenă sau chiar locul sub soare?
— Îmi vine să râd de ei. Nu-și găsesc loc în scenă? Toată lumea are loc dacă are cu ce ieși în fața publicului. Și sub soare avem cu toții loc dacă suntem oameni de omenie și nu ne gândim doar la propriul confort. Oricine poate cânta dacă are tot ce trebuie pentru asta și dacă publicul îl iubește, îl așteaptă, îl apreciază și nu se mai satură de cântecele sale. Din experiența mea de muncă și de viață, știu că dirijorii, conducătorii artistici, au obligația să-i învețe pe cei tineri să fie oameni deschiși la suflet, să nu fie orgolioși, răutăcioși, îngâmfați.
Aneta Grosu