Pianistul Iurie Mahovici, Artist al Poporului și Laureat al Premiului Național, una dintre cele mai importante personalități ale muzicii academice din Republica Moldova, a încetat din viață.
Pianist de renume, Iurie Mahovici a evoluat pe scene importante din țară și din străinătate și a fost, timp de mulți ani, profesor universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, unde a deținut și funcția de decan al Facultății de Artă Instrumentală, Compoziție și Muzicologie.
A fost autorul Festivalului „Strugure de Chihlimbar”, dedicat duetelor de pianiști, și inițiator al unor proiecte culturale precum „Portrete sonore” și „Muzica clasică la tine acasă”. În calitate de solist al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, a activat în duetul pianistic Anatolie Lapicus – Iurie Mahovici, apreciat pentru interpretările sale de înaltă ținută artistică.
„Până în ultimul moment, inima sa a bătut pentru scenă. Anul acesta, cu aceeași dăruire exemplară care l-a definit întreaga viață, a participat la proiecte de anvergură alături de Capela Corală Academică „Doina”, în cadrul festivalului „DescOperă”, precum și în evenimentele dedicate anului aniversar al Filarmonicii Naționale. A fost prezent, activ, viu – ca și cum muzica însăși îl ținea legat de această lume.Astăzi, scena este mai tăcută. Dar sunetul său, gândirea sa muzicală, noblețea și lumina sufletului său vor rămâne vii în amintirea noastră, în discipolii săi, în proiectele pe care le-a creat și în însăși ființa acestei instituții”, au scris reprezentanții Filarmonicii Naționale.
