Disneyland şi-a deschis porţile pentru prima oară în urmă cu 70 de ani la Anaheim (California) cu ambiţia de a transforma poveştile sale animate într-o experienţă reală, scrie EFE, transmite G4Media.
Ceea ce părea la acel moment un experiment costisitor şi fără precedent a reuşit să schimbe direcţia divertismentului la nivel global. Un pariu care a consolidat percepţia Californiei ca un tărâm al visurilor şi a stat la baza unui model multiplatformă ce continuă să fie reprodus.
În 1955, în timp ce omul de afaceri şi animatorul american Walt Disney extindea în lumea reală universul filmelor sale, populat deja până atunci de personaje precum Mickey Mouse, Pinocchio, Dumbo sau Bambi, omul de afaceri Ray Kroc se alia cu fraţii Richard şi Maurice McDonald pentru a deschide prima franciză a lanţului de fast-food McDonald’s. În aceeaşi epocă, în domeniul urban se contura sistemul de autostrăzi de stat care avea să ajute la transformarea maşinii într-o parte esenţială a identităţii americane, iar din punct de vedere muzical, rock and roll-ul lui Chuck Berry şi Elvis Presley începea să marcheze pulsul unei noi culturi a tinerilor, din ce în ce mai vizibilă şi mai dominantă, transmite Agerpres.
„Disneyland a fost unul din lucrurile care a contribuit cel mai mult la modernitatea Californiei ca un fel de tărâm al visurilor”, spune Robert Thompson, fondatorul Centrului Bleier de Televiziune şi Cultură Populară de la Universitatea din Syracuse într-un interviu acordat EFE.
„Hollywoodul stabilise deja imaginea Californiei în mintea oamenilor, aveam însemnul Hollywood, stelele de cinema, clădirea Teatrului Chinez şi Aleea Celebrităţilor, iar Disneyland a adăugat o altă dimensiune la toate acestea”, adaugă specialistul.
Ceea ce a început ca o soluţie urgentă de finanţare pentru un proiect ambiţios şi costisitor s-a transformat într-o alianţă cu caracter de pionierat între televiziune şi divertisment. Walt Disney avea nevoie de capital pentru a construi Disneyland, un parc tematic fără precedent pentru care depăşise deja bugetul iniţial, aşa că a apelat la reţeaua ABC, care a acceptat să investească în proiect în schimbul drepturilor exclusive de a difuza un program săptămânal cu conţinut de la studio.
Astfel, cu un an înainte ca parcul să îşi deschidă porţile, s-a născut programul „Walt Disney’s Disneyland”, care nu a servit doar ca platformă promoţională, ci a transformat televiziunea, aflată şi ea la începuturi, într-un puternic instrument de marketing.
Pe 17 iulie 1955, parcul tematic şi-a deschis în sfârşit porţile. Inaugurarea, transmisă în direct la televizor şi prezentată de Ronald Reagan, a marcat începutul unei strategii de sinergie multiplatformă care avea să definească viitorul companiei.
„Era un model de afaceri perfect”, afirmă Thompson, deoarece, în timp ce filmele îşi încheiau perioada în cinematografe, „acest parc de distracţii era o modalitate care făcea posibil ca personajele să trăiască perpetuu în spaţiul tridimensional şi să genereze multe venituri pe măsură ce vindea bilete de intrare”, povesteşte specialistul american.
„Walt Disney’s Disneyland” şi-a încheiat difuzarea în 1958, dar moştenirea mărcii a continuat să crească. În 1971, Walt Disney World şi-a deschis porţile în Orlando (Florida), devenind cel mai mare şi vizitat complex de parcuri tematice din lume. Această expansiune nu doar că a consolidat modelul multiplatformă al Disney, ci a extins şi influenţa sa culturală dincolo de California, consolidându-şi şi mai mult locul în identitatea divertismentului global.
Deşi Disneyland a fost gândit iniţial ca un spaţiu pentru copii, „acum cei mai entuziaşti fani Disney sunt adulţii”, consideră Thompson, care crede că nostalgia atrage mii de adulţi în parcurile Disney, în resorturi sau la convenţiile gigantului de divertisment. „Vor să retrăiască acel moment din viaţa lor”, adaugă Robert Thompson. Această componentă emoţională explică de asemenea rezistenţa la renovarea anumitor zone ale parcului, cu atracţii care au fost păstrate încă de la deschidere, cum ar fi „Autopia” sau „Peter Pan’s Flight”. „Pentru mulţi, eliminarea ceştilor rotative sau a „It’s a Small World” ar fi aproape o erezie”, afirmă Thompson.
Dar dincolo de magie, Disneyland este, totodată, o chestiune de lux sinonimă cu statutul. „Este o experienţă pentru cei care o pot plăti”, subliniază specialistul, care evidenţiază „sistemul de clase” ce împarte accesul la parc între cei care plătesc pentru a nu sta la cozi şi cei care stau. Disney a consolidat un model pe care astăzi Netflix, Universal sau chiar reţelele sociale încearcă să îl reproducă: un ecosistem narativ în care poveştile se extind dincolo de ecran.