Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Consumul de nuci înainte de culcare poate îmbunătăți calitatea somnului

    La gât, în păr sau la talie: 5 moduri moderne de a purta eșarfa în vara aceasta

    Când este necesar tratamentul cu antibiotice după o mușcătură de căpușă. Explicațiile unui medic infecționist

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    Cultură

    Dirijorul Nicolae Dohotaru: „Acum, emoțiile sunt de ordin filozofic – să poți crea o dramaturgie nu numai regizorală, dar o dramaturgie muzicală”

    20/06/20254 Mins Read16
    Sursa foto: Facebook
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Activează în domeniul muzicii clasice de peste patruzeci de ani, timp în care a dirijat peste 900 de spectacole de operă și balet, atât în R. Moldova, cât și în străinătate. Nicolae Dohotaru este dirijor și director general al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău. Maestru în Artă din 1994 și Artist al Poporului din 2011, acesta este, de asemenea, deținător al ordinului „Gloria Muncii”. 

    Pe lângă activitatea de la teatru, participă activ la evenimentele culturale menite să apropie publicul de muzica clasică. Pe 20 iunie va urca din nou pe scenă în cadrul Festivalului de Muzică Clasică în aer liber „DescOperă”, desfășurat în satul Butuceni, în inima Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi.

    „Opera este a doua mea familie. E un tot întreg” 

    S-a născut în satul Țâplești, raionul Sângerei. Mama era profesoară de limbă română, iar tatăl umplea serile cu sunetul mandolinei. „Muzica în familia noastră a fost prezentă mereu. Tatăl meu cânta frumos la mandolină”, își amintește Nicolae Dohotaru. A început să studieze muzica la vârsta de doar șase ani. Spune că l-au încurajat ambii părinți să-și urmeze calea, dar mama a avut un rol special în formarea lui. „Cel mai mult credea în mine și cel mai mult m-a încurajat mama. Ea își dorea numaidecât să studiez muzica la nivel profesionist.” A absolvit Conservatorul de Stat „G. Musicescu” din Chișinău. Ulterior, și-a continuat studiile de masterat la Institutul Culturii din Moscova, specialitatea Dirijat orchestră.

    De-a lungul deceniilor, Nicolae Dohotaru a condus un repertoriu vast de operă și balet, de la Puccini la Verdi, de la Bizet la Ceaikovski – peste 900 de spectacole dirijate, zeci de turnee internaționale, aplauze în Italia, Portugalia, Thailanda sau Marea Britanie. „Am dirijat un repertoriu vast. Pentru dirijori, e greu să se concentreze la o singură denumire, dar m-a marcat foarte mult Tosca de Puccini, Traviata – opera cu care am început, Carmen, Aida și multe altele.” Și dacă la începutul carierei emoțiile veneau din dorința de a nu greși, acum ele au o altă conotație.

    „La început, erau emoții legate de a face totul bine, de a nu da greș, de a avea contact cu orchestra, cu soliștii, corul, baletul. Acum, emoțiile sunt de altă natură, deseori chiar filozofică – de a înțelege ce a dorit să spună compozitorul într-o anumită secvență muzicală, într-o operă. Să poți crea o dramaturgie nu numai regizorală, dar o dramaturgie muzicală”, ni se destăinuie maestrul.

    Pentru Nicolae Dohotaru, teatrul nu este doar locul de muncă, este a doua casă. „Când zic că opera este a doua mea familie, așa și este. Cam atât știm: casă – operă, operă – casă. Este un tot întreg”, mărturisește artistul. Recunoaște însă că R. Moldova a traversat și perioade mai grele în cultură, timp în care muzica clasică părea să-și fi pierdut locul.

    „În R. Moldova a fost o perioadă nu prea lungă, dar puțin problematică, să zic, un regres al muzicii clasice. Acum se observă un avânt, un interes, dar cred că putem și mai mult. E nevoie de mai multe investiții în domeniul clasic, academic și sunt sigur că rezultatele nu se vor lăsa mult așteptate.”

    Pentru cei care vor să devină dirijori, sfatul maestrului este simplu: muncă, răbdare și învățare continuă.

    „La început, trebuie să aibă o școală bună ca instrumentist, ca dirijor. Va observa că trebuie să studieze toată viața. Nu se va putea opri, pentru că este imposibil să facă asta.”

    Sursa foto: Facebook

    Nicolae Dohotaru va participa la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului de Muzică Clasică în aer liber „DescOperă”, care se va desfășura în perioada 20-22 iunie în satul Butuceni din Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”. Evenimentul aduce în prim-plan spectacole de operă și concerte simfonice în mijlocul naturii, reunind artiști din R. Moldova, România, Spania și Ucraina.

    „Eu cred că îi oferă publicului un pic de libertate să savureze nu numai din creația compozitorului, dar și din peisajele naturale, care pot deveni o componentă a acestei opere, a acestui spectacol. La Butuceni, starea de lucru este cu totul alta”, susține maestrul.

    Articole asemănătoare

    RECOMANDATE 15/06/2026

    Consumul de nuci înainte de culcare poate îmbunătăți calitatea somnului

    RECOMANDATE 15/06/2026

    La gât, în păr sau la talie: 5 moduri moderne de a purta eșarfa în vara aceasta

    RECOMANDATE 15/06/2026

    Când este necesar tratamentul cu antibiotice după o mușcătură de căpușă. Explicațiile unui medic infecționist

    Populare în ultima lună
    Lumea din jur prin ochii lui Badea Ghena: o cameră foto, libertate deplină și imagini care surprind
    11/06/20262.074 Views
    VIDEO/ Interpretul Ricky Martin, întâmpinat la Aeroportul Chișinău cu pâine, sare și vin: „¡Bienvenido a Moldavia!”
    11/06/2026807 Views
    (VIDEO) Zgomotul produs de repetițiile pentru festivalul „Născut în Moldova”, auzit din saloanele Spitalului Clinic Municipal de Copii nr. 1
    13/06/2026781 Views
    Reprezentanții „Născut în Moldova”, despre organizarea festivalului în apropierea unor spitale și „măsurile speciale pentru reducerea impactului”
    11/05/2026652 Views
    Recomandate
    RECOMANDATE 15/06/20263 Mins Read7 Views

    Consumul de nuci înainte de culcare poate îmbunătăți calitatea somnului

    Un studiu recent arată că nucile contribuie la creșterea nivelului de melatonină și pot ajuta…

    La gât, în păr sau la talie: 5 moduri moderne de a purta eșarfa în vara aceasta

    Când este necesar tratamentul cu antibiotice după o mușcătură de căpușă. Explicațiile unui medic infecționist

    Zilierii și angajatorii își vor putea gestiona online evidența muncii prin platforma e-Zilier

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Consumul de nuci înainte de culcare poate îmbunătăți calitatea somnului

    La gât, în păr sau la talie: 5 moduri moderne de a purta eșarfa în vara aceasta

    Când este necesar tratamentul cu antibiotice după o mușcătură de căpușă. Explicațiile unui medic infecționist

    Cele mai populare

    Lumea din jur prin ochii lui Badea Ghena: o cameră foto, libertate deplină și imagini care surprind

    VIDEO/ Interpretul Ricky Martin, întâmpinat la Aeroportul Chișinău cu pâine, sare și vin: „¡Bienvenido a Moldavia!”

    (VIDEO) Zgomotul produs de repetițiile pentru festivalul „Născut în Moldova”, auzit din saloanele Spitalului Clinic Municipal de Copii nr. 1

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.