„Totul a început cu un mesaj pe care l-am primit de la o elevă din clasa a cincea, din satul Roșu, raionul Cahul. O cheamă Elena. Ea mi-a scris că i-a plăcut un text al meu care e în manualul de clasa a cincea și că ar dori să mă întâlnească, să le fac o vizită în clasă”, a scris Cezar Paul-Bădescu pe pagina sa de Facebook, proaspăt întors din mica sa aventură în satul Roșu înapoi la București.
Impresionat de curajul și sinceritatea elevei, dar și de valul de simpatie din partea cititorilor săi față de Republica Moldova, scriitorul a decis să își ia câteva zile libere și să răspundă invitației.
„Ajuns la școala din satul Roșu, am aflat că planul de a mă invita a fost pus la cale de două fetițe: de Elena și de prietena ei, Nicoleta. Două fetițe timide, plăpânde, așa cum le vedeți în poză, dar care, atunci când trebuie, sunt foarte curajoase. Și care au o mare pasiune pentru citit”, a scris autorul.
Întâlnirea dintre scriitor și elevi a fost una plină de emoție și curiozitate. Unul dintre copii l-a întrebat care a fost prima carte pe care a citit-o. „Alice în Țara Minunilor”, a răspuns el. La întrebarea profesoarei dacă a citit cineva această carte, Elena și Nicoleta au ridicat mâna fără ezitare.
Această vizită spontană, născută dintr-un mesaj sincer, a devenit o lecție vie despre puterea literaturii de a uni oamenii, indiferent de locația geografică.
Iată și textul autorului din manualul de limbă română pentru clasa a V-a, din care studiază elevii din Republica Moldova:
Cititul ca un sport extrem, de Cezar Paul-Bădescu
Aventura mea în lumea cărților a început cu Jules Verne. Şi a fost o adevărată aventură, pentru că eu, la vremea aceea, luam lectura foarte în serios. La propriu. Romanele lui Jules Verne nu erau simplă literatură pentru mine, ci adevărate experiențe de viață. Trăiam în lumea lor cu toată ființa mea, la cea mai mare intensitate. Nu mă jucam!… Personajele scriitorului francez imi erau cei mai buni prieteni şi, prin urmare, mi se părea normal să fiu alături de ei şi la bine, şi la greu. Primul roman al lui Jules Verne, pe care l-am citit, m-a acaparat cu totul şi nu l-am lăsat din mână până nu l-am terminat: era „Cinci săptămâni în balon”. Ţin minte că sufeream, pur şi simplu, alături de cei trei temerari, care se porniseră în călătorie deasupra Africii, cu aerostatul „Victoria” – doctorul Ferguson, servitorul lui, Joe, şi vânătorul Dick Kennedy. Parcă auzeam cu urechile mele ameninţătoarele tobe ale băştinaşilor şi mă chirceam, in fotoliul meu, când balonul era atacat de păsări. S noor Cel mai teribil moment a fost când cei trei au rămas fără apă. Aruncaseră peste bord vreo 40 de litri într-un moment greu şi s-au trezit deasupra deşertului Sahara cu numai 13 litri. Problema era că arzătorul balonului trebuia alimentat şi el cu apă, așa că de băut le rămânca foarte puțin. Iar temperaturile din timpul zilei erau de 50-60 de grade! Şi, claic peste grămadă, vântul încetase să mai bată, prin urmare, acrostatul nu se mai putea deplasa. Încet, rezervele de apă s-au epuizat, iar cei trei au trecut prin nişte momente groaznice. Jules Verne descria cum aveau limba şi buzele umflate de sete sau povestea cum amețeau şi-şi pierdeau cunoştinţa, cum o luau razna. aventura Imi amintesc că atunci când citeam cartea, era o zi caniculară de vară. Din cauza asta sau influențat de descrierea chinurilor prin care treceau eroii in lipsa apei, mi s-a făcut foarte sete. Primul impuls a fost să mă duc la bucătărie, să-mi iau de baut. Apoi m-am ruşinat de chestia asta. „Cum adică-mi-am zis. Ei suferă de sete, iar eu mă läfäi ferit de arşiţa soarelui şi mai am şi pretenţia să beau şi apa?!” Aşa că am decis să fiu alături de eroii mei până la capăt: deşi aveam gura uscată, nu am pus pe limbă niciun strop. Au urmat cele mai chinuitoare pagini din câte mi-a fost dat să citesc vreodată. Transpirația mi se prelingea îmcet pe tâmple , mă simțeam sfârșit și înainte foarte greu prim arșița textului. Literele începeau să mi se amestece în fața ochilor, dar nu mă dădeam bătut! Cât doctorul Ferguson, Joe și Kennedy erau în viață, trebuia să rezist și eu! Din fericire, au rezistat. Când erau cât pe ce să-și dea duhul, s-a iscat o furtună de nisip și simunul, lea adus balonul departe. Când s-a potolit furtuna, balonul ajunse tocmai lângă o oază, iar cei trei au fost salvați. Și eu împreună cu ei.
Din fericire, cu vremea am renunțat la acest mod extrembde a citi. Nu de alta, dar apoi mi-au picat în mână și carți fără (happy-end).
Despre Cezar Paul-Bădescu și opera sa
Cezar Paul-Bădescu s-a născut în 1968, la București. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București în 1994, iar un an mai târziu a finalizat masteratul în teoria literaturii și literatură comparată în cadrul aceleiași universități.
Din 1996 până în 2008, a fost redactor la revista Dilema (devenită ulterior Dilema veche). În 1997, coordonează un dosar dedicat mitologiilor create în jurul lui Mihai Eminescu, care a stârnit dezbateri aprinse în presă și chiar o luare de poziție în Parlamentul României. În urma acestei inițiative, autorul a fost vizat de atacuri din partea publicațiilor extremiste, fiind chiar amenințat cu „plutonul de execuție”.
Controversa nu l-a oprit. În 1999, coordonează la Editura Paralela 45 antologia Cazul Eminescu, reluând tema miturilor din jurul poetului național și provocând din nou reacții puternice din partea cercurilor naționaliste. Un an mai târziu, Paul-Bădescu pri meşte o medalie pentru merite culturale din partea Preşedintelui României. Întâmplător sau nu, medalia se numeşte „Mihai Eminescu”.
Debutul editorial al lui Cezar Paul-Bădescu are loc în 1995, în volumul colectiv Tablou de familie (Editura Leka Brâncuş), care a primit Premiul pentru debut al revistei Tomis. La Editura Polirom, publică romanele:
- Tinerețile lui Daniel Abagiu (2004, reeditat în 2012)
-
Luminița, mon amour (2006)
Este de asemenea prezent în antologiile Povestiri erotice românești (Editura Trei, 2006), Care-i faza cu cititul? (Editura Art, 2011) și Primul meu job (Editura Art, 2011).
În 2013 a lansa cartea „Umbre pe ecranul tranziţiei“, publicată de Editura Humanitas, care include o selecţie a articolelor sale realizate timp de zece ani, în revista „Dilema veche” la rubrica Cultura pe sticlă.
Romanul său Luminița, mon amour, apărut tot la Polirom, a fost adaptat cinematografic în filmul Ana, mon amour, regizat de Călin Peter Netzer, unde Cezar Paul-Bădescu este și coscenarist. Filmul a primit Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin din 2017. În mass-media, Cezar Paul-Bădescu a activat 22 de ani, timp în care a fost angajat la mai multe instituții de presă. A fost redactor la revista „Dilema” (și apoi „Dilema veche”) vreme de 15 ani, a fost redactorul-șef al suplimentului „Adevărul literar și artistic”, a condus secția de cultură a ziarului „Adevărul” și a realizat emisiunea Cartea cea de toate zilele, la TVR 2.
În 2019 a lansat cartea Frica de umbra mea, Editura Polirom.