Pentru un actor, scena nu este doar un spațiu de exprimare, ci și un loc al confruntării cu sine. Dincolo de lumină, aplauze și roluri, există un proces continuu de descoperire, disciplină și asumare. Am vorbit despre începuturi, dificultăți, compromisuri și despre ce înseamnă, astăzi, să alegi să rămâi în teatru.
Ce ai descoperit despre profesia de actor după ce ai început să lucrezi în teatru?
Responsabilitatea. Față de mine, față de familia care m-a sprijinit, față de colegi și spectatori. Actoria nu este un moft, este despre multă muncă și răbdare. Fiecare rol necesită mai mult decât a învăța un text, o mișcare sau o mizanscenă, te schimbă și te dezgolește la propriu. Ești pus în fața oglinzii și ai de ales: accepți jocul sau lași. Într-un cuvânt, profesia de actor m-a descoperit pe mine, cu bune și cu rele.
Ce a fost cel mai dificil în primii ani de profesie?
Să trec peste EGO-ul meu. Să împart gloria cu ceilalți și să-mi permit să las o frântură din mine în fiecare seară pe scena teatrului. Plus, să memorez atât de mult text.
Care sunt cele mai mari dificultăți pentru generația tânără de actori? Se poate trăi în Republica Moldova din salariul de la teatru?
Întrebarea conține deja răspunsul. Se știe și se vorbește suficient despre condițiile și salariile din instituțiile teatrale. Nu sunt suficiente pentru un trai decent, e jignitor pe alocuri, ne simțim ignorați și neapreciați, suntem nevoiți să activăm în mai multe locuri. Asta e realitatea, dar ne călește și putem face față ușor provocărilor.
Cum se împacă idealul artistic cu realitatea economică a acestei profesii?
Idealul artistic și realitatea economică a profesiei de actor în Moldova intră des în conflict. Diferența vine din bani, oportunități și stabilitate. Noi vrem roluri bune, texte puternice, libertate creativă și, din cauza salariilor, facem compromisuri. Cum? Acceptăm roluri în publicități care nu ne reprezintă, joburi suplimentare, iar asta duce la extenuare. Încercăm să găsim un echilibru. Realitatea nu elimină idealul, îl obligă să se adapteze pe actor.
Ce rol joacă solidaritatea între colegi în astfel de momente?
E primordial. Teatrul nu se face singur, e nevoie de oameni pentru a transmite oamenilor, de susținere, încurajare și înțelegere. La Teatrul Alexie Mateevici am noroc de astfel de oameni, pe care îi ador și le mulțumesc că sunt sinceri și cu picioarele pe pământ.
Cum vezi rolul teatrului într-o societate care consumă din ce în ce mai mult conținut rapid?
Există termenul de brain rot, acele clipuri de până într-un minut, unde nu se întâmplă nimic, nu gândești, nu simți nimic, dai scroll și gata. Cercetătorii le-au studiat și au anunțat efectele negative. Trăim într-o perioadă în care trebuie să ne conformăm cu digitalizarea, vrem nu vrem. Dar nu cred că teatrul concurează cu acest tip de conținut, el are alt rol: oferă profunzime și devine o alegere conștientă, de aceea va trăi.
Cunosc oameni care nu au fost niciodată la teatru și sunt bine. Se poate trăi fără teatru, dar oare nu e plictisitor? Teatrul îți oferă șansa să simți împreună cu actorul fiecare emoție, să te descoperi, să te deconectezi de la problemele cotidiene pentru două ore, să râzi, să plângi, să te bucuri. Nu e minunat? Cu siguranță, folosesc și teatrele rețelele de socializare pentru promovare și pentru a fi conectate cu lumea din online, e o necesitate, dar nu uităm de sine. La teatru nu-ți editezi emoția, nu-ți pui filtru și nu există reluare. Din contră, îți antrenează concentrarea, îți dă sens și pleci cu idei, nu doar cu divertisment.
Care este cea mai mare responsabilitate a unui actor față de public și, în general, trebuie să existe o asemenea responsabilitate?
Da. Există responsabilitate. E o meserie ce trebuie practicată cu atenție și asumare. La fel cum un doctor e responsabil de viața unui pacient, actorii sunt responsabili de sufletul publicului. Atunci când începe spectacolul, lăsăm grijile personale și suntem responsabili să ieșim în scenă cu demnitate și profesionalism, cu textul învățat, costumul curat și mintea trează.
Teatrul „Alexie Mateevici” a fost, de-a lungul timpului, un loc în care mai multe generații de artiști au ales să rămână și să creeze, în ciuda dificultăților. Ce înseamnă pentru tine această formă de rezistență prin teatru, în condițiile actuale?
E adaptarea și încrederea în echipă, speranța că mâine va fi mai bine.