Abonează-te la actualizări
Obține ultimele noutăți pe email
Autor: Genunchi Maria
În primele opt luni ale anului 2025, aproximativ 650 de mii de pacienți au beneficiat de medicamente și dispozitive medicale compensate prin intermediul Sistemului informațional automatizat „eRețeta”. Potrivit…
Doi oficiali bulgari au fost concediați și sunt cercetați disciplinar după ce au luat mită de la șoferii din echipa lui Robbie Williams, transmite agenția de presă bulgară…
Ultima colecție Emporio Armani, creată sub semnătura regretatului Giorgio Armani, a fost prezentată joi, în cadrul Săptămânii Modei de la Milano, în teatrul unde, cu doar câteva săptămâni…
Solistul trupei „Taxi” din România a transmis un mesaj de apreciere pentru Republica Moldova, elogiind curajul jurnaliștilor, fermitatea autorităților și inteligența cetățenilor, în contextul rezultatelor alegerilor parlamentare din…
Serialul „PLAHA”, unul dintre cele mai populare producții în limba română, a fost retras de pe canalul oficial de YouTube al postului Jurnal TV. Retragerea vine în contextul…
Surorile Osoianu au oferit un moment artistic inedit chiar pe Marele Zid Chinezesc, interpretând o „lălăită” – cântec tradițional fără cuvinte, plin de vibrație arhaică, dar și o…
Doi adolescenți din Pennsylvania au fost puși sub acuzare după ce au participat la „provocări periculoase” pe rețelele sociale, în incidente care s-au soldat cu moartea unei persoane…
Solistul formației „Vama”, artistul Tudor Chirilă, a reacționat la declarațiile recente ale serviciilor secrete externe rusești, care susțin fără dovezi că „România ar plănui să invadeze Republica Moldova”.…
Un nou studiu al Băncii Centrale Europene (BCE) evidențiază importanța vitală a numerarului în perioade de criză și recomandă gospodăriilor din întreaga Europă să păstreze rezerve de urgență…
În pragul alegerilor parlamentare din 28 septembrie de la Chișinău, cântăreaţa și compozitoarea Irina Rimes a vorbit, într-un interviu pentru portalul context.ro, despre valoarea democraţiei şi a participării…