Inteligența artificială generativă este folosită tot mai mult în educație, însă efectele sale asupra învățării, gândirii critice și dezvoltării socio-emoționale nu sunt încă pe deplin cunoscute. Un raport al Comisiei Europene analizează utilizarea acestor instrumente de către elevi, profesori și părinți și prezintă atât beneficiile posibile, cât și riscurile identificate în cercetările existente.
Cât de mult folosesc elevii inteligența artificială și în ce scopuri
Potrivit datelor Eurostat citate în studiu, în 2025, aproximativ patru din zece tineri cu vârste între 16 și 24 de ani din Uniunea Europeană au declarat că au folosit instrumente de inteligență artificială generativă pentru educația formală în ultimele trei luni.
Există însă diferențe importante între țări. În Spania, 59,4% dintre tinerii din această categorie au declarat că au folosit AI pentru educația formală, în Cehia – 58,8%, iar în Estonia – 58%. În România, procentul a fost de 24,8%, în Polonia – 28,6%, iar în Germania – 17,6%.
Rezultatele datelor comparative din 20 de țări europene arată că folosirea tehnologiei crește odată cu vârsta. Fetele au raportat o utilizare ușor mai frecventă decât băieții, deși datele Eurostat arată că diferențele de gen nu sunt aceleași în toate țările. Mai mult de o treime dintre copiii chestionați au declarat că folosesc inteligența artificială pentru activități școlare, precum scrierea eseurilor sau a poveștilor și rezumarea textelor mai lungi. Aproximativ 15% au spus că folosesc aceste instrumente pentru companie sau sfaturi personale, inclusiv în legătură cu sănătatea și grijile lor.
Studiul mai arată că elevii de liceu folosesc AI pentru a exersa limbi străine, a primi feedback, a simplifica subiecte complexe, a genera rezumate și a simula examene. Instrumentele sunt folosite și pentru activități creative, generarea ideilor și crearea materialelor de învățare, precum hărțile conceptuale sau fișele de studiu.
Rezultatele obținute cu AI nu reflectă întotdeauna ceea ce au învățat elevii
Autorii citează cercetări care arată că elevii pot ajunge să se bazeze pe asistența oferită de inteligența artificială, fără să învețe efectiv din aceasta. Într-un experiment cu studenți universitari care primeau ajutor pentru oferirea de feedback la texte, participanții au avut dificultăți să ofere, fără asistența AI, feedback de aceeași calitate. Aceasta a sugerat că ei s-au bazat pe ajutorul instrumentului în loc să-și dezvolte independent competențele respective.
Studiul Comisiei Europene subliniază că efectul AI depinde de felul în care este utilizată. Atunci când elevii folosesc tehnologia pentru a-și completa cunoștințele, își asumă un rol activ și încearcă să înțeleagă explicațiile, aceasta poate fi asociată cu rezultate mai bune ale învățării. În schimb, utilizarea mecanică, prin preluarea informațiilor generate fără a le analiza sau integra în propriile cunoștințe, este asociată cu rezultate mai slabe.
Raportul analizează și riscul ca elevii să transfere către inteligența artificială procese cognitive pe care, în mod normal, ar trebui să le realizeze singuri. Autorii folosesc conceptul de „cognitive offloading”, care se referă la folosirea unor instrumente externe pentru a reduce efortul mental necesar îndeplinirii unei sarcini. Acest proces nu este neapărat negativ. Instrumentele externe pot ajuta oamenii să lucreze mai eficient și să depășească anumite limite. Îngrijorarea apare atunci când inteligența artificială nu doar sprijină gândirea, ci ajunge să o înlocuiască.
Profesorii: AI poate economisi timp, dar este nevoie de formare
Inteligența artificială generativă poate sprijini profesorii în pregătirea lecțiilor, elaborarea materialelor didactice, adaptarea conținuturilor la nevoile elevilor și îndeplinirea unor sarcini administrative. Totuși, profesorii și directorii de școli tind să perceapă mai multe riscuri decât beneficii în utilizarea AI în educație.
Potrivit datelor TALIS 2024, citate în raport, principalele preocupări ale profesorilor sunt legate de posibilitatea ca elevii să prezinte lucrările altora drept propriile lor lucrări, expunerea la informații generate de AI care sunt incorecte sau nepotrivite și protecția datelor personale.
Deși profesorii recunosc mai multe beneficii — inclusiv sprijinul pentru planificarea lecțiilor, adaptarea materialelor la nevoile elevilor, asistarea elevilor cu nevoi specifice și automatizarea sarcinilor administrative — ponderea profesorilor care își exprimă îngrijorarea tinde să fie mai mare și mai constantă de la o țară la alta decât ponderea celor care evidențiază beneficiile.
Un experiment realizat în Regatul Unit a comparat activitatea profesorilor de științe care au folosit ChatGPT pentru pregătirea lecțiilor și a materialelor didactice cu activitatea celor care nu au utilizat AI. În studiu au fost incluse 68 de școli și 259 de profesori. Grupul care a folosit inteligența artificială a avut nevoie de aproape o treime mai puțin timp pentru pregătire, fără să fie identificată o diferență de calitate între materialele celor două grupuri.
Totuși, economisirea timpului nu înseamnă automat reducerea volumului total de muncă. Profesorii trebuie să verifice informațiile generate, să adapteze materialele și să monitorizeze utilizarea tehnologiei. Aceste activități suplimentare pot diminua beneficiile de timp.
Utilizarea IA de către profesori rămâne relativ limitată, deși există variații între țări. Conform TALIS 2024, în medie, la nivelul UE-22, aproximativ o treime dintre profesori (31,6%) utilizează instrumente IA. Ratele de utilizare variază de la mai puțin de un sfert în Franța (13,5%), Bulgaria (22,1%) și Ungaria (23,1%), până la aproximativ 45% sau mai mult în Cehia (45,8%), România (45,8%), Polonia (45,1%) și Malta (46,0%).
Pregătirea cadrelor didactice rămâne o problemă importantă. Potrivit TALIS 2024, doar 29,7% dintre profesorii din cele 22 de sisteme educaționale ale UE analizate au participat, în cele 12 luni anterioare sondajului, la activități de formare profesională privind utilizarea AI în predare și învățare. Alte 18% nu participaseră la astfel de activități, deși declarau că au nevoie de pregătire. În schimb, 53% nu participaseră la formare și nici nu raportaseră o nevoie ridicată în acest domeniu.
Raportul arată că formarea profesională poate îmbunătăți cunoștințele profesorilor despre inteligența artificială, dar nu garantează că aceștia vor utiliza efectiv tehnologia în activitatea didactică. Sunt importante și sprijinul oferit de instituțiile de învățământ, utilitatea percepută a instrumentelor și valoarea lor pedagogică.
Părinții: sprijinul oferit de AI nu poate înlocui implicarea adulților
Părinții au un rol important în mediul de învățare al copiilor și în deciziile privind instrumentele și tehnologiile pe care aceștia le folosesc. Ei influențează modul în care inteligența artificială este utilizată acasă, însă studiile care demonstrează direct efectele implicării părinților asupra învățării copiilor cu ajutorul AI sunt încă foarte puține.
Autorii folosesc datele Eurostat privind utilizarea tehnologiei în funcție de vârstă. În 2025, 63,8% dintre tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din UE au folosit AI generativă în orice scop, comparativ cu 39% dintre persoanele cu vârste între 35 și 44 de ani, categorie care include o parte dintre părinții copiilor de vârstă școlară.
Potrivit studiului, părinții cu un nivel mai ridicat de educație tind să aibă mai multe cunoștințe despre inteligența artificială și atitudini mai pozitive față de aceste instrumente. Datele Eurostat citate în raport arată că 56% dintre persoanele cu un nivel ridicat de educație au manifestat interes pentru utilizarea AI, comparativ cu 19% dintre persoanele cu un nivel scăzut de educație. Autorii subliniază că nivelul de alfabetizare în domeniul AI poate influența capacitatea părinților de a-și ghida copiii în mediul digital.
Instrumentele bazate pe inteligența artificială pot ajuta părinții să înțeleagă mai bine progresul școlar al copiilor și să identifice din timp dificultățile de învățare. Unele tehnologii pot facilita și comunicarea dintre școală și părinții care nu vorbesc limba de predare, inclusiv prin traducere în timp real.
În cazul inteligenței artificiale generative, beneficiile sunt însă mai puțin clare. Instrumentele pot oferi părinților sugestii despre cum să explice concepte dificile sau să desfășoare activități educaționale cu copiii mici. În același timp, părinții își exprimă îngrijorarea privind corectitudinea informațiilor generate, protecția datelor și riscul ca dependența excesivă de AI să afecteze gândirea independentă a copiilor.
Un studiu citat în raport a testat, timp de șase săptămâni, un agent conversațional bazat pe un model lingvistic, utilizat acasă de zece familii cu copii cu vârste între 3 și 7 ani. Sistemul a putut oferi instruire structurată în domeniul alfabetizării, însă rezultatele învățării au fost mai bune atunci când copiii au învățat împreună cu părinții. Cercetătorii au sugerat că acest rezultat ar putea fi legat de relația emoțională dintre copii și părinți: copiii au considerat agentul AI inteligent și interesant, dar au preferat să învețe alături de părinți.
