Cetățenii Republicii Moldova își pot înregistra, începând cu 5 octombrie, domiciliul permanent sau reședința temporară complet online, fără a mai merge la ghișeele Agenției Servicii Publice. Noul serviciu este disponibil pentru proprietarii de locuințe care dețin o semnătură electronică activă.
Noul serviciu poate fi accesat direct de pe pagina web oficială a ASP, prin aplicația mobilă EVO sau pe portalul evo.gov.md. Serviciul electronic permite proprietarului atât înregistrarea propriei persoane și a copiilor minori, cât și radierea persoanelor terțe din propria locuință.
𝐂𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐬𝐚 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐮𝐥
Cererea poate fi depusă online — fără prezentarea niciunui document pe hârtie — dacă solicitantul îndeplinește simultan aceste condiții:
- deține un buletin sau o carte de identitate valabilă;
- este proprietar sau coproprietar al unei locuințe din Republica Moldova;
- dreptul de proprietate este consemnat oficial în Registrul bunurilor imobile;
- adresa imobilului este înregistrată și verificată în Registrul de stat al unităților administrativ-teritoriale și al adreselor.
Sistemul verifică automat toate aceste date, astfel încât întregul proces durează câteva minute.
𝐂𝐮𝐦 𝐬𝐞 𝐝𝐞𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐞𝐫𝐞𝐚, 𝐩𝐚𝐬 𝐜𝐮 𝐩𝐚𝐬
- Accesează serviciul — intri pe evo.gov.md. În bara de căutare scrii „înregistrare la domiciliu” și selectezi serviciul dorit (link https://evo.gov.md/…/inregistrarea-sau-anularea-adresei…
- Autentifică-te — prin MPass, folosind semnătura electronică.
- Completează cererea — verifici datele personale afișate, accepți condițiile de utilizare ale serviciului, selectezi una dintre adresele bunurilor imobile deținute și alegi tipul de înregistrare: la domiciliu permanent ori la reședința temporară sau radierea persoanelor terțe.
- Semnează cererea — electronic, prin MSign.
- Achită serviciul — prin MPay.
- Confirmă depunerea cererii — primești notificarea la e-mail privind achitarea și depunerea cu succes a cererii și descarci confirmarea.
- Primești rezultatul — după examinarea și acceptarea cererii în back-office, vei primi o notificare de confirmare prin e-mail despre executarea cererii. Adresa nouă poate fi vizualizată în Cabinetul personal EVO.
𝐂𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐨𝐭̦𝐢 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐨𝐧𝐥𝐢𝐧𝐞
- Flexibilitate teritorială: dacă ai mai multe imobile în calitate de proprietar, te poți înregistra la orice adresă pentru domiciliu permanent sau reședință temporară. Poți alege oricând locuința preferată, în care stai de facto.
- Comenzi multiple: o singură cerere online poate include mai multe servicii concomitent: înregistrarea personală, înregistrarea copiilor minori și radierea persoanelor terțe.
- O adresă per cerere: fiecare cerere vizează înregistrarea la o singură adresă.
Înregistrarea și radierea copiilor minori
Procedura se face simplificat, în aceeași cerere depusă de părinte, dacă:
- părinții copilului sunt căsătoriți, înregistrați oficial;
- minorii cu vârsta de peste 14 ani au act de identitate valabil;
- tipul înregistrării și termenul reședinței temporare pentru copil coincid cu cele ale părintelui, iar minorii sunt radiați automat odată cu acesta.
𝐈̂𝐧𝐫𝐞𝐠𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐫𝐚𝐝𝐢𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐢𝐧𝐨𝐫𝐢
- Proprietarul unic poate radia online toate persoanele terțe înregistrate la adresa respectivă.
- Coproprietarul poate radia online doar persoanele înregistrate înainte de a intra în posesia cotei-părți din locuință. Pentru radierile ulterioare este nevoie de acordul tuturor coproprietarilor, procedură realizată exclusiv la ghișeu.
𝐀𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐞 𝐥𝐚 𝐯𝐚𝐥𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞
Proprietarii sau copiii acestora care dețin buletine de identitate în format de card bancar, emise între 07.03.2013 și 31.03.2025, trebuie să știe că folosirea serviciului electronic va duce la anularea automată a actului de identitate actual. În acest caz, va fi necesară solicitarea unei cărți de identitate noi la un oficiu ASP, conform procedurii standard.
