Face parte din cea mai tânără generație a Teatrului „Alexie Mateevici”, dar parcursul ei vorbește deja despre maturitate artistică și asumare. Intrată în teatru încă de pe băncile universității, a ajuns într-un timp scurt să interpreteze roluri centrale. Am discutat despre începuturi, despre întâlnirea cu publicul și despre ce înseamnă să crești, pas cu pas, într-un teatru care te formează.
Ești cea mai tânără din echipă și ai fost angajată încă de pe băncile universității, iar într-un timp relativ scurt ai ajuns să interpretezi roluri centrale. Cum ai trăit această ascensiune și cum te-a influențat ea în raport cu propriile așteptări și ambiții?
A fost o perioadă foarte intensă pentru mine. Pe de o parte, am simțit multă bucurie și recunoștință — pentru că nu e puțin lucru să fii văzut și ales atât de devreme. Pe de altă parte, a venit și cu o responsabilitate destul de mare, pentru că simți că trebuie să confirmi constant încrederea care ți s-a oferit. Cred că această experiență m-a maturizat. Am început să înțeleg mai profund responsabilitatea pe care o ai atunci când primești un rol important și câtă muncă se află, de fapt, în spatele a ceea ce se vede pe scenă. Cel mai important lucru pe care l-am învățat este să-mi păstrez echilibrul: să mă bucur de fiecare rol, dar să nu mă definesc doar prin succes sau prin ritmul în care vin lucrurile. Încerc să rămân curioasă și să nu pierd bucuria de a face meseria asta.
Dacă îți amintești prima întâlnire cu publicul, cum a fost acel moment pentru tine? A fost mai mult o confirmare sau o provocare care te-a pus pe gânduri?
Prima dată când am ieșit în fața publicului a fost, pentru mine, și emoție, și confirmare că merg pe drumul cel drept. Am trăit o paletă întreagă de stări — bucurie, dar și frică, pentru că nu știam cum va fi și cum vor reacționa spectatorii.
Dincolo de toate, a fost o senzație profundă de recunoștință și liniște sufletească — momentul în care am înțeles că asta vreau să fac toată viața.
Cum a influențat lucrul în echipa Teatrului „Alexie Mateevici” formarea ta profesională și felul în care înțelegi această meserie?
Lucrul în echipa Teatrului „Alexie Mateevici” m-a format ca actriță. Aici am învățat și continui să învăț ce înseamnă, cu adevărat, responsabilitatea față de această meserie.
Datorită încrederii, susținerii și dragostei colegilor, am învățat să am încredere în mine și în ceea ce fac. Pentru mine, teatrul a căpătat un sens mai profund: nu este doar despre roluri, ci despre oameni, despre conexiune și despre adevăr. Cred că asta mi-a schimbat felul în care privesc fiecare apariție pe scenă.
Ce ți-a oferit această instituție în parcursul tău artistic, dincolo de rolurile jucate?
Mi-a oferit, în primul rând, un spațiu în care să cresc, nu doar ca actriță, ci și ca om. Mi-a oferit încredere, răbdare și oameni de la care învăț constant.
Aici am înțeles că procesul este la fel de important ca rezultatul, că este esențial să fii la locul potrivit, la momentul potrivit și alături de oamenii potriviți și că fiecare experiență, chiar și cea mai mică, te construiește. Pentru mine, este și rămâne un loc în care mă descopăr continuu.
Din perspectiva ta, ce face Teatrul „Alexie Mateevici” să fie un spațiu diferit în peisajul teatral din Republica Moldova?
Din perspectiva mea, Teatrul „Alexie Mateevici”, datorită reparației care s-a finalizat recent, are acum o scenă frumoasă, mică și intimă, care creează o apropiere reală între actori și spectatori.
Îți oferă posibilitatea să joci la un metru de oameni, să le simți energia și reacțiile direct, ceea ce face experiența scenică mult mai vie și autentică. Într-un astfel de context, nu poți minți, pentru că spectatorul vede tot.
Ce îți dorești să rămână cu spectatorii după un spectacol și cât de mult crezi că teatrul poate influența felul în care oamenii privesc realitatea?
Îmi doresc ca spectatorii să rămână cu o emoție reală și cu un gând pe care să îl ducă mai departe după spectacol. Pentru mine, este important să simtă că au trăit ceva autentic și că nu au plecat indiferenți.
Cred că teatrul îi poate face să privească realitatea puțin diferit, să fie mai atenți și mai deschiși la ceea ce trăiesc.
Teatrul „Alexie Mateevici” a fost construit și menținut de mai multe generații de artiști care au ales să rămână, în ciuda dificultăților. Pentru tine, ca parte a celei mai tinere generații, ce înseamnă astăzi această formă de rezistență prin teatru?
Pentru mine, această formă de rezistență înseamnă, în primul rând, alegerea de a rămâne și de a continua să faci teatru, chiar și atunci când nu este ușor. Înseamnă responsabilitate, perseverență și respect față de cei care au construit înaintea noastră.
Ca parte a generației tinere, simt că am datoria să duc mai departe ceea ce s-a creat aici, să contribui cu energie, deschidere și muncă. Pentru mine, rezistența în teatru înseamnă, de fapt, continuitate și asumare.