Destrămarea Uniunii Sovietice, conflictul armat din regiune, valurile de migrație ale părinților plecați peste hotare, pandemia COVID-19 și, mai recent, războiul din Ucraina, au lăsat urme adânci în copilăriile trăite între nesiguranță, frică și adaptare continuă. De peste trei decenii, copiii din R. Moldova cresc într-un context marcat de crize succesive, în care stabilitatea a fost mai degrabă o excepție decât o regulă.
Fiecare generație și-a trăit copilăria sub semnul propriilor provocări. Mărturiile persoanelor din diferite perioade istorice – de la Baby Boomers, crescuți într-un sistem rigid, cu disciplină strictă și acces limitat la informație, până la generația Alpha, care se dezvoltă într-un mediu dominat de tehnologie și de un flux continuu de știri – arată că fricile și mecanismele de adaptare au căpătat forme diferite. Dacă generațiile mai vechi se temeau de lipsuri concrete, de instabilitate economică sau de evenimente locale clar delimitate, copiii și adolescenții de astăzi trăiesc, potrivit psihologilor, o „teamă globală și difuză”, alimentată de expunerea constantă la informații despre războaie, crize climatice, pandemii sau colaps economic.
În discuțiile cu ZdG, persoane din mai multe generații au vorbit despre felul în care pandemia, războiul din Ucraina și instabilitatea economică le-au schimbat percepția asupra lumii. Unii descriu o anxietate permanentă, alții vorbesc despre nevoia de a se adapta rapid la realități imprevizibile. Pentru cei mai tineri, granița dintre un eveniment local și o criză globală este aproape inexistentă, iar siguranța personală este adesea percepută prin prisma imaginilor și informațiilor din mediul online. Astfel, copilăria în R. Moldova nu mai este doar o etapă a formării, ci și un exercițiu de reziliență într-o lume aflată în schimbare continuă.
Baby boomers – copilărie între muncă, frici și lipsa informației
Generația Baby boomers (1946 – 1964) a crescut într-o perioadă post-război, cu informație puțină și controlată. Din acest motiv, copilăria lor nu a fost marcată atât de anxietate globală, ci mai curând de muncă și povara responsabilităților. Pe de altă parte, este și generația care a cunoscut primele tehnologii.
Maria Hortolomei (a.n. 1947) s-a născut al optulea copil în familie. Crescută alături de frați și surori, părinții în mare parte fiind ocupați cu munca, a învățat de mică să se descurce singură.
Fricile din copilărie erau unele obișnuite, legate de viața de zi cu zi. „Cel mai tare îmi era frică de câini, nu mă temeam de oameni. Unde trăiam noi, nu erau case, era pustiu și, când ieșeam la săniuș, dacă vedeam vreun câine, mă pierdeam… Când deja eram la școală, aveam o altă frică – întotdeauna să fiu cu lecțiile pregătite, că «ce voi spune dacă nu le-am făcut»”, își amintește femeia. Potrivit acesteia, în acea perioadă, nu se obișnuia să fie discutate emoțiile, iar accesul la informație era limitat. „Noi nu am avut psihologi în școală. Nu puteam să ne spunem părerea, că ceva ne place sau nu. Nu era doar la noi, dar în oricare familie. La maturitate, am început a vedea altfel lucrurile, dar oricum nu avem obișnuința de a ne plânge.”
Totuși, după destrămarea Uniunii Sovietice, oamenii, deși nu-și exprimau deschis fricile, se întrebau constant care va fi viitorul R. Moldova. „Țin minte că și la serviciu ne întrebam, ce va face Moldova, că e o țară mică? Ne vom descurca sau nu?”
Inițial, în sat exista un singur radio, iar televiziunea lipsea.
„Nu aveam televizoare, nu erau radiouri, abia prin ’58 ni s-a tras lumină electrică. Noi am crescut cu un singur radio pe tot satul și, când la ora 6:00 cânta imnul în centru, eram în picioare și ascultam, că eram curioși”, își amintește Maria Hortolomei.
Mai târziu, nu doar în sat, dar și în casa lor, a apărut primul radio. „Ascultam știrile din Chișinău, ne era interzis să ascultăm Vocea României. Prin anii ’61 – ’62 au apărut televizoarele, însă noi acasă nu am avut”, ne mărturisește Maria Hortolomei. Dacă în copilărie informația era rară și controlată, în prezent, spune femeia, „oamenii au multiple surse de informare, dar totodată sunt înconjurați și de prea multă propagandă”, care, crede ea, afectează atât tinerii de azi, cât și populația vârstnică.
O altă frică este războiul. Deși în copilărie părea un eveniment deja depășit și nu înțelegea bine ororile trăite de părinți, totuși, războiul i-a afectat direct familia.
„Doi frați de-ai mamei au murit la război. Mereu era prezentă această temă în familie. Mama țesea, iar noi îi puneam întrebări. Noi nu ne imaginam ce este și chiar ne și jucam de-a războiul, pentru că nu înțelegeam că e așa de periculos.”
În prezent, războiul din Ucraina o afectează profund și îi provoacă teamă pentru soarta copiilor și nepoților. „Eu am o vârstă când deja mi-e totuna, dar n-aș vrea să văd tot pericolul acesta. Mi-e frică pentru copii, nepoți, strănepoți. Noi nu avem o siguranță. Nu suntem pregătiți de așa ceva”, oftează femeia.
Dacă vrei să afli cum și-au trăit copilăria celelalte generații – de la Generația X la Alpha – și ce spun specialiștii despre efectele traumei și anxietății asupra copiilor de azi, citește articolul integral pe Ziarul de Gardă.