Sănătatea copiilor depinde de mai mulți factori, cum ar fi nutriția, hidratarea, rutina de somn, igiena și activitatea fizică. Părinții trebuie să se asigure că îi deprind pe cei mici cu principii de viață sănătoasă și echilibrată. Contează mai ales exemplul personal. Atunci când copilul este învățat să adopte un stil de viață sănătos are mari șanse să-l păstreze pe toată durata vieții, scrie HotNews.
Cei mai mulți părinți cunosc principiile de bază care-i țin pe copii sănătoși. Primii ani de viață ai copilului sunt foarte importanți pentru creșterea și dezvoltarea lui, potrivit CDC – Centers for Disease Control and Prevention, SUA. Dezvoltare sănătoasă înseamnă că, indiferent de abilitățile pe care le are un copil poate crește având satisfăcute nevoile sociale, emoționale și educaționale.
Un cămin în care copilul să se simtă iubit și protejat, în care să-și petreacă timp cu familia, jucându-se, citind, cântând, discutând este de asemenea un alt aspect important. Nutriția adecvată, exercițiile fizice și iigiena somnul pot face, de asemenea, o mare diferență.
Iată o listă de activități care mențin starea de bine a copiilor, fizică și psihică.
Atenție la zahărul adăugat!
Pe primul loc se situează reducerea cantității de zahăr pe care copiii o consumă în fiecare zi. Potrivithealthychildren.org, 17% din dieta zilnică a unui copil este compusă din zahăr adăugat. Această proporție este mult prea mare, consideră specialiștii Academiei Americane de Pediatrie. Aceștia atrag atenția asupra pericolului pe care-l constituie consumul exagerat de zahăr pentru un copil. Astfel, un copil care primește mai mult de 10% din caloriile zilnice sub formă de zahăr are un risc mai mare de a dezvolta probleme de sănătate, de la cele dentare și până la cele legate de bolile cardiovasculare și obezitate. Excesul de zahăr provine mai ales din consumul de băuturi dulci, mai spun specialiștii americani și nu include fructoza și lactoza conținute în fructe, legume și lapte neîndulcit.
La rândul ei, Asociația Americană a Inimii recomandă copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani să consume mai puțin de șase lingurițe (25 de grame) de zahăr adăugat pe zi. Medicii pediatri îi sfătuiesc pe părinți să evite oferirea de alimente și băuturi bogate în zahăr adăugat copiilor și să se orienteze către alternative sănătoase compuse din fructe, legume și fursecuri preparate în casă.
Hidratarea, doar cu apă
Consumul adecvat de apă menține corpul hidratat, ajută la reglarea temperaturii și la evitarea unor probleme de sănătate precum constipația și formarea pietrelor la rinichi. Apa este importantă pentru organism pentru că ajută la eliminarea deșeurilor, la lubrifierea articulațiilor și la protejarea măduvei spinării și a altor țesuturi sensibile, potrivit CDC.
Specialiștii recomandă consumul a circa doi litri de apă pe zi pentru un copil cu vârsta peste opt ani. Cantitatea poate varia în funcție de temperatura ambientală și de activitatea fizică. Regula cea mai simplă este aceea de a-l obișnui pe copil să prefere apa în loc de orice altă băutură de fiecare dată când îi este sete.
Dieta echilibrată
Copiii au nevoie de o alimentație echilibrată, de proporții adecvate de proteine, vitamine, acizi grași, minerale și carbohidrați pentru a se dezvolta armonios.
Specialiștii Institutului Național de Diabet, Gastroenterologie și Boli renale din SUA, precum și cei ai Asociației Americane pentru Sănătatea Inimii, dieta echilibrată se compune din cinci grupe de alimente, respectiv legume și fructe, cereale și produse cerealiere, alimente bogate în proteine – carne, ouă, pește, leguminoase, lapte și produse lactate și produsele zaharoase, uleiurile și grăsimile.
De preferință,jumătate din farfuria sănătoasă ar trebui să conțină fructe și legume variate. Circa jumătate din aportul zilnic de cereale al copilului ar trebui compus din cereale integrale. De preferat sunt laptele și iaurtul degresat – copiii cu vârsta de opt ani și peste pot consuma trei căni de lapte degresat pe zi. Părinții pot varia alimentele bogate în proteine respectiv carne, ouă, nuci, semințe, leguminoase.O lecție importantă este aceea de a-i învăța pe cei mici să mestece corect mâncarea. Acest lucru asigură o digestie bună, senzația de sațietate apărând pe măsură ce copilul mănâncă încet. În acest fel se poate evita mâncatul în exces.
4. Nu insistați să mânânce tot din farfurie
Părinții care până acum au insistat pe „mâncatul tot din farfurie” ar fi bine să evite această abordare. Adesea, copiii se alimentează în funcție de foamea pe care o simt. Forțarea unui copil să-și golească farfuria chiar dacă nu simte această nevoie poate duce la supraalimentare și la stres inutil. De asemenea, trebuie știut că părinții care recompensează copilul pentru că a golit farfuria cu un „dulce” riscă să-i instituie obiceiuri alimentare nesănătoase.
Studiul populațional Food-Related Parenting Practices and Adolescent Weight Status: A Population-Based Study – Obiceiurile parentale legate de alimentație și kilogramele în plus ale adolescenților – publicat de Academia Americană de Pediatrie, arată că această practică de a-i îndopa pe copii este foarte răspândită printre părinți. Nu există niciun motiv de a-i forța pe copii să mânânce, sunt de părere pediatri americani. Dacă părintele are un copil mofturos, recomandarea este de a diversifica tipurile de alimente oferite, iar dacă este subponderal și mănâncă prost în mod constant, atunci soluția este de a se adresa unui medic pediatru.
4. Desert, doar ocazional
Oricât ar fi de ispititor, desertul dulce ar trebui consumat doar din când în când. Menținerea unui aport adecvat de zahăr este foarte importantă pentru sănătatea și starea de bine a copilului. Mulți părinți obișnuiesc să-și arate afecțiunea pentru cei mici oferindu-le dulciuri, bomboane și ciocolată. Această practică ar trebui limitată la anumite ocazii cum ar fi zilele de naștere. Copilului pofticios ar trebui să i se ofere alimente care conțin zahăr natural, respectiv banane, mango, mere, cartofi dulci sau lapte de cocos.
5. Somn adecvat
Somnul este esențial pentru sănătatea mintală și fizică. În somn, organismul se „repară” și imunitatea se îmbunătățește. Copiii au nevoie de un număr adecvat de ore de somn pentru o creștere sănătoasă.
Astfel, potrivit Institutului Național al Inimii, Sângelui și Plămânilor din SUA, copiii cu vârste cuprinse între șase și 12 ani au nevoie de 9-12 ore de somn pe zi, în timp ce adolescenții cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani au nevoie de 8-10 ore de somn. Rutina joacă un rol important. Asta înseamnă culcatul la ore fixe, evitarea timpului petrecut în fața ecranelor cu câteva ore înainte de culcare, iar dacă există dificultăți în a adormi, cititul unei cărți sau ascultarea unei muzici – limitate ca durată – pot fi de ajutor.
6. Reguli comune pentru toți ai casei
Copiii respectă și urmează obiceiurile văzute la părinți și frați. Ca urmare, este esențial să existe exemple de bune practici acasă, în special atunci când copiii se joacă. Regulile sunt pentru toți cei care fac parte din familie, fără excepții. Regulile comune pentru toți ajută la consolidarea obiceiurilor sănătoase în rândul copiilor. Este mai puțin probabil ca un copil să încalce regulile și instrucțiunile primite în familie, în timp ce toți ceilalți le respectă.
7. Încurajați sportul!
Potrivit CDC, adolescenții pot petrece aproximativ șapte până la nouă ore în fiecare zi în fața ecranelor, cum ar fi televizorul și smartphone-urile. Stilul de viață sedentar duce la creșterea în greutate și de aici o serie întreagă de probleme.
Recomandarea este de a se limita timpul petrecut de copii în fața ecranelor la câteva ore pe zi. Astfel, experții medlineplus.gov recomandă limitarea la 1-2 ore pe zi în fața ecranelor pentru copiii cu vârste de 2 ani și peste și nicio oră pentru cei sub 2 ani.
Statisticile OMS atrag atenția că 85% din fetele cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani nu îndeplinesc recomandarea de a practica cel puțin 60 de minute de activitate fizică moderată până la viguroasă zilnic.
În mod similar, proporția băieților care nu ating acest prag de activitate este de 78%. O oră pe zi de mișcare este minimum pentru un copil. Dacă nu există facilități sportive în aer liber, părinții pot organiza rutine de exerciții fizice în interior. Chiar și o bicicletă de interior poate fi utilă pentru a-l face pe copil activ. Sporturile organizate sunt importante, dar copiii au nevoie și de alte activități fizice pentru a se dezvolta armonios, iar asta implică mersul pe jos, săritul corzii, joaca în parc, înotul sau ciclismul.