Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Studiile arată că proteinele vegetale pot susține controlul glicemiei și senzația de sațietate

    Cum să uzi corect plantele în perioadele cu temperaturi ridicate

    Ești în căutarea unui job? Peste 2000 de posturi vacante vor fi prezentate la Chișinău

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    Gastronomie

    Prepararea corectă a micilor: pași esențiali și erori de evitat

    29/04/20256 Mins Read40
    Foto: G4Food
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Ziua de 1 Mai nu este completă fără grătarul tradițional, iar piesa de rezistență o reprezintă, fără îndoială, micii. Indiferent dacă ești fanul rețetei clasice sau vrei să încerci variante mai aromate, există câte o rețetă pentru fiecare gust. Mai jos găsești patru variante delicioase de mici, de la rețeta autentică românească, la una picantă până la o versiune cu ierburi și usturoi copt și una fără bicarbonat de sodiu, conform G4Food. 

    Rețeta clasică de mici

    Ingrediente:

    • 500 g carne de vită slabă, tocată
    • 500 g carne de porc tocată, cu grăsime
    • 3 pahare de supă concentrată de oase (vită sau porc) – se poate înlocui cu apă rece
    • 1 căpățână de usturoi
    • 1 lingură (rasă) de cimbru uscat
    • 1 lingură (rasă) de ienibahar măcinat
    • 1 lingură (rasă) de bicarbonat de sodiu stins în 2 lingurițe de zeamă de lămâie
    • 1 lingură (rasă) de sare
    • 1 linguriță (rasă) de piper negru măcinat
    • 1 linguriță de ulei

    Mod de preparare

    Într-un bol încăpător amestecă cele două tipuri de carne – vita slabă și porcul cu grăsime – pentru a obține o textură echilibrată și suculentă. Curăță usturoiul și pisează-l bine, adaugă-l peste carne, urmat de condimente: cimbru, ienibahar, sare și piper.

    Toarnă treptat supa (sau apa rece) și frământă energic compoziția. Pe măsură ce adaugi lichidul, amestecul de carne va începe să capete o consistență lipicioasă și omogenă, semn că proteinele se leagă între ele. Frământarea intensă este secretul pentru textura finală a micilor.

    Acoperă amestecul cu o folie alimentară și lasă-l la frigider pentru câteva ore, de preferat peste noapte. Acest timp de odihnă ajută aromele să se intensifice și carnea să capete o consistență fermă, dar fragedă.

    După ce compoziția s-a răcit bine, adaugă bicarbonatul de sodiu (care a fost stins în zeama de lămâie), împreună cu o linguriță de ulei și două linguri de apă rece. Frământă din nou foarte bine pentru câteva minute, apoi pune iar la frigider pentru alte două ore. Acest ultim pas contribuie la un plus de suculență și la textura elastică specifică mititeilor bine făcuți.

    Când totul este gata formează micii cu mâna umezită sau folosește o mașină de tocat cu pâlnie specială. Ai grijă să-i faci de dimensiuni egale, pentru o coacere uniformă. Pune mititeii pe un grătar bine încins și coace-i pe toate părțile, până când devin rumeni la exterior și rămân suculenți în interior.

    Mici picanți și aromați

    Această variantă este caractrizată de un strop de iuțeală și gust condimentat. Rezultatul? Micii vor avea un gust mai intens, ușor afumat.

    Ingrediente:

    • 700 g carne tocată de vită
    • 300 g carne tocată de miel
    • 200 g carne tocată de porc
    • 200 ml apă minerală carbogazoasă
    • 6 căței de usturoi
    • 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
    • 1 linguriță boia afumată
    • 1 linguriță chimion măcinat
    • 1 linguriță fulgi de ardei iute
    • 1 linguriță sare
    • ½ linguriță piper negru proaspăt măcinat
    • 1 linguriță oregano uscat

    Mod de preparare

    Procedează exact ca în rețeta anterioară: amestecă bine carnea, condimentele, usturoiul și apa minerală, apoi lasă totul la rece câteva ore. Formează micii și coace-i pe grătarul încins, întorcându-i des pentru a evita arderea. Iuțeala se echilibrează perfect cu o salată răcoroasă sau cu iaurt rece cu mentă.

    Mici cu usturoi copt și ierburi aromatice

    Această variantă este ideală dacă vrei să ieși din tiparele clasice și să impresionezi cu o aromă diferită. Usturoiul copt adaugă dulceață și profunzime, iar ierburile proaspete dau un plus de prospețime.

    Ingrediente:

    • 800 g carne de vită
    • 400 g carne de porc
    • 100 ml supă de pui sau apă carbogazoasă
    • 1 căpățână de usturoi copt (vezi notă mai jos)
    • 1 linguriță bicarbonat de sodiu
    • 1 lingură pătrunjel proaspăt tocat
    • 1 lingură cimbru proaspăt
    • 1 linguriță sare
    • ½ linguriță piper alb

    Coace usturoiul!

    Taie vârful unei căpățâni de usturoi, stropește cu puțin ulei de măsline, învelește în folie de aluminiu și coace în cuptor 30-40 minute la 180°C. Usturoiul va deveni cremos, cu gust dulceag.

    Mod de preparare

    Amestecă carnea cu toate ingredientele, inclusiv pasta de usturoi copt (stoarsă din cățeii moi). Lasă la rece câteva ore. Formează micii și coace-i pe grătar la foc potrivit. Servește-i cu legume coapte și un sos de iaurt cu usturoi sau sos de muștar.

    Rețetă de mici suculenți fără bicarbonat (pentru 4-6 persoane)

    Ingrediente:

    • 500 g carne tocată de vită (cu 15-20% grăsime)
    • 300 g carne tocată de porc (piept sau ceafă)
    • 200 ml apă minerală carbogazoasă (foarte rece)
    • 5-6 căței de usturoi pisați sau dați pe răzătoare fină
    • 1 linguriță boia dulce
    • 1 linguriță piper negru proaspăt măcinat
    • 1 linguriță cimbru uscat
    • 1 linguriță ienibahar măcinat (opțional, pentru aromă)
    • 1 lingură rasă de sare
    • 1 lingură ulei de floarea-soarelui (sau untură pentru un plus de suculență)

    Mod de preparare

    Amestecă bine cele două tipuri de carne într-un bol mare până când capătă o consistență omogenă. Carnea trebuie să aibă un conținut suficient de grăsime pentru ca micii să iasă fragezi.

    Adaugă condimentele și usturoiul, apoi frământă compoziția timp de 10-15 minute. E important să creezi o textură lipicioasă și uniformă. Acest pas înlocuiește parțial rolul bicarbonatului.

    Încorporează treptat apa minerală rece în compoziție, continuând să frămânți. Apa carbogazoasă ajută la frăgezirea cărnii și contribuie la un rezultat mai aerat.

    Adaugă uleiul la final și mai amestecă 2-3 minute. Acesta va ajuta micii să fie mai suculenți după gătire.

    Lasă compoziția la frigider, acoperită, timp de 6-12 ore (ideal peste noapte). Acest timp permite aromelor să se combine și cărnii să se întărească ușor, astfel încât micii să nu se destrame pe grătar.

    Formează micii cu mâinile umezite. Nu îi face prea groși, ca să se pătrundă uniform. Coace-i pe grătar bine încins, întorcându-i des, până se rumenesc uniform. Nu îi înțepa în timpul gătirii, ca să nu-și piardă sucurile.

    Sfaturi cheie pentru mici perfecți

    Nu folosi carne prea slabă, grăsimea este esențială pentru suculență. Ideal e un amestec cu cel puțin 20-30% grăsime.

    Frământă bine compoziția, acest pas ajută la legarea proteinelor, astfel încât micii să nu se destrame pe grătar.

    Lasă compoziția la frigider, iar aromele se vor intensifica și compoziția va deveni mai omogenă.

    Nu înțepa micii pe grătar ci întoarce-i ușor cu o spatulă.

    Articole asemănătoare

    Gastronomie 25/05/2026

    Studiile arată că proteinele vegetale pot susține controlul glicemiei și senzația de sațietate

    Muncă 25/05/2026

    Cum să uzi corect plantele în perioadele cu temperaturi ridicate

    Muncă 25/05/2026

    Ești în căutarea unui job? Peste 2000 de posturi vacante vor fi prezentate la Chișinău

    Populare în ultima lună
    (VIDEO) O mamă și fetița ei în cărucior, lovite de o trotinetă pe trotuar
    20/05/20261.540 Views
    Un parc din Sectorul 4 al Bucureștiului ar putea purta numele Maiei Sandu
    20/05/20261.187 Views
    (VIDEO) DARA împlinește astăzi 33 de ani: artista marchează aniversarea prin 33 de ore de tăcere, live, pentru două cauze caritabile
    22/05/2026933 Views
    Un urs a intrat în hotel și a urcat scările, în Poiana Brașov. Turiștii sunt în panică
    25/05/2026373 Views
    Recomandate
    Gastronomie 25/05/20265 Mins Read18 Views

    Studiile arată că proteinele vegetale pot susține controlul glicemiei și senzația de sațietate

    Proteinele vegetale sunt asociate tot mai des cu sănătatea metabolică și controlul glicemiei, nu doar…

    Cum să uzi corect plantele în perioadele cu temperaturi ridicate

    Ești în căutarea unui job? Peste 2000 de posturi vacante vor fi prezentate la Chișinău

    Filmul „Fjord”, al lui Cristian Mungiu, va fi nominalizat la Oscar

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Studiile arată că proteinele vegetale pot susține controlul glicemiei și senzația de sațietate

    Cum să uzi corect plantele în perioadele cu temperaturi ridicate

    Ești în căutarea unui job? Peste 2000 de posturi vacante vor fi prezentate la Chișinău

    Cele mai populare

    (VIDEO) O mamă și fetița ei în cărucior, lovite de o trotinetă pe trotuar

    Un parc din Sectorul 4 al Bucureștiului ar putea purta numele Maiei Sandu

    (VIDEO) DARA împlinește astăzi 33 de ani: artista marchează aniversarea prin 33 de ore de tăcere, live, pentru două cauze caritabile

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.