În secolul al XVII-lea, în Anglia, oamenii obișnuiau să spună după o masă: „Noi înșine ne-am avut pe noi înșine pe farfurie”. Aceasta este o versiune timpurie a cunoscutului aforism modern „ești ceea ce mănânci”. În cartea sa Eating and Being, istoricul Steven Shapin explorează această idee și modul în care filozofiile despre mâncare au influențat percepția occidentală asupra identității de sine. Ideea centrală a cărții este rezumată în ultimele rânduri: „În trecut, cunoașterea despre ceea ce mâncăm făcea parte din cunoașterea despre cine suntem”, arată revista Nature.
De la dietetică la chimia alimentelor
Capitolele de început urmăresc influența ideilor grecești antice ale lui Hippocrate despre hrană și medicină, care au pus bazele înțelegerii occidentale a legăturii dintre alimentație și identitate. Această filozofie a dieteticii a rezistat timp de secole, modelând gândirea medicală până în secolul al XVIII-lea.
Dietetica nu doar că explica felul în care hrana contribuia la construcția corpului, dar și la influențarea psihicului. Personalitatea era determinată de echilibrul celor patru umori corporale: sânge, flegmă și bilele galbenă și neagră. Astfel, umorile dădeau naștere unor temperamente distincte: flegmatic, sangvinic, melancolic și coleric.
Această filozofie includea și un set de principii pentru o viață echilibrată, care se baza pe moderație în toate aspectele: habitat, exercițiu, somn, emoții și, mai ales, alimentație.
Hrana ca material pentru „autoconstruire”
Steven Shapin nu se limitează la descrierea principiilor dietetice, ci explorează hrana ca un element de „autoconstruire” – atât fizică, cât și mentală. În trecut, principiile dietetice bazate pe simțuri erau accesibile tuturor. Oamenii trebuiau să își cunoască suficient de bine propria natură pentru a alege alimente care să le echilibreze temperamentul.
De exemplu, o persoană flegmatică (cu un exces de flegmă rece) ar evita castraveții reci și ar consuma ceapă fierbinte, în timp ce o persoană colerică (cu un exces de bilă galbenă, fierbinte) ar face contrariul.
Transformarea hranei în epoca modernă
Shapin urmărește modul în care dietetica tradițională a fost înlocuită treptat de o înțelegere științifică a alimentelor. În secolul al XVII-lea, o perspectivă mecanicistă a naturii a contestat ideea că alimentele aveau calități inerente. În schimb, hrana a fost reconceptualizată ca fiind alcătuită din microparticule.
Chimia a jucat un rol esențial în redefinirea alimentelor, odată cu descoperirea proteinelor, grăsimilor, carbohidraților, mineralelor și vitaminelor. Stomacul nu mai era văzut ca o „bucătărie”, ci ca un „laborator” în care hrana era descompusă chimic. La finalul secolului al XIX-lea, apariția conceptului de „calorie” a introdus o nouă metodă de măsurare a energiei alimentelor, care le făcea interschimbabile.
Mâncarea și moralitatea
De-a lungul timpului, legătura dintre alimentație și moralitate a evoluat. Dacă în trecut hrana reflecta temperamentul unei persoane, în epoca modernă dieta a devenit un indicator al funcției sociale. Nutriționiștii au început să recomande alimente în funcție de ocupație – de exemplu, un miner avea nevoie de mai multe calorii decât un muncitor de birou. Într-o lume capitalistă, hrana a fost asociată cu productivitatea, iar o persoană „bună” era cea care mânca în mod corespunzător pentru a contribui la societate.
Astăzi, însă, rămășițele gândirii dietetice persistă. Încă spunem că unele alimente „ne cad bine” sau „ne cad greu”, iar asocierea merelor „reci” cu scorțișoara „fierbinte” este un exemplu de reminiscență a gândirii umorale.
Hrana în context modern
În epoca actuală, hrana este privită mai degrabă prin prisma constituenților săi chimici și a efectului acestora asupra sănătății. Totuși, ideea că alimentația reflectă caracterul moral persistă. Mișcările precum „slow food” promovează sursele locale de hrană și resping standardizarea corporativă, iar mulți consideră că reducerea consumului de carne și produse lactate este o datorie morală, în contextul schimbărilor climatice.
Chiar și așa, publicitatea modernă și companiile de fast-food manipulează limbajul echilibrului alimentar pentru a susține consumul de produse ultra-procesate. Deși încă ne încredem în simțul gustului, am ajuns să suspectăm că ceea ce are un gust bun este probabil „rău” pentru noi.
Steven Shapin, Univ. Chicago Press (2024)