Anul 2024 a adus rezultate excepționale pentru sportivii din R. Moldova, care încheie acest an în top 10 mondial pe diverse discipline, de la canotaj la judo și lupte. Performanțele lor remarcabile demonstrează potențialul sportului moldovenesc și pun R. Moldova pe harta competițiilor internaționale.
Sportivii au reușit să ajungă, în acest an, printre cei mai buni din lume în sporturi precum canotajul, judo și luptele. Cei mai buni reprezentanți ai țării s-au clasat în top 10 mondial, consolidându-și locul pe scenele internaționale.
Serghei Tarnovschi – lider mondial în canotaj
Serghei Tarnovschi a încheiat anul 2024 ca lider mondial în proba de 500 metri, cu un total de 290 de puncte, după ce anul trecut a ocupat locul 2. Acesta și-a consolidat poziția și pe distanța de 1000 metri, unde se află tot pe locul 1, cu 224 de puncte. Performanțele sale din acest an au confirmat faptul că este unul dintre cei mai buni canotori ai lumii și au adus o mare mândrie pentru R. Moldova.
Rezultate excelente și la feminin
În canotaj, și sportivii de la feminin din R. Moldova au obținut clasări remarcabile. Daniela Cociu a încheiat anul pe locul 9 în clasamentul mondial la 500 de metri, iar Elena Glizan s-a situat pe locul 4 la 1000 de metri, dovedind că și canotajul feminin moldovenesc este într-o continuă ascensiune pe plan mondial.
Judocanii moldoveni – performanțe de top
În judo, sportivii moldoveni au înregistrat performanțe deosebite. Adil Osmanov, medaliatul cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a încheiat anul pe locul 3 în clasamentul mondial la categoria de -73 kg. Totodată, Vadim Ghimbovschi a încheiat anul pe locul 2 în clasamentul mondial la categoria de -90 kg.
Anastasia Nichita și Mariana Drăguțan – campioane în lupte
Luptătoarele R. Moldova continuă să facă senzație pe plan mondial. Anastasia Nichita, una dintre cele mai valoroase sportive din țară, a încheiat anul 2024 pe locul 3 la categoria de 57 kg, la senioare, cu un total impresionant de 49.200 de puncte. De asemenea, Mariana Drăguțan a ocupat locul 8 în clasamentul mondial la categoria de 55 kg.
Rezultatele din 2024 subliniază progresul continuu al sportivilor moldoveni care au reușit să se impună în competițiile internaționale și să aducă noi motive de mândrie pentru țara lor. Anul 2024 a fost unul plin de realizări în plan sportiv, iar aceste clasări sunt doar începutul unei perioade promițătoare pentru sportul din R. Moldova.
Informații articol: Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale/Facebook.