„Epoca topirii” este o carte științifică, publicată în septembrie 2024, de către autoarea și jurnalista științifică Lisa Baril. În această carte, autoarea explorează impactul topirii ghețarilor și al blocurilor de gheață asupra înțelegerii noastre despre climă, cultură și istorie. Baril se concentrează pe descoperirile arheologice făcute în ghețarii din regiunile montane, care au conservat artefacte și resturi umane de mii de ani. De exemplu, descoperirea corpului și bunurilor lui Ötzi, omul din gheață din Alpi, a oferit cercetătorilor o fereastră unică asupra vieții din Neolitic.
„Ca iubitoare de drumeții, am observat adesea pete de zăpadă ascunse pe creste, chiar și la sfârșitul verii, în Munții Stâncoși din America de Nord și în alte lanțuri montane din întreaga lume. Presupuneam că este doar zăpadă rămasă de iarna precedentă sau poate de câțiva ani. Se pare că am greșit. Multe dintre aceste pete de gheață, destul de neobservabile, ar fi putut să persiste timp de 10.000 de ani sau chiar mai mult, iar unele dintre ele conțin o adevărată comoară de artefacte antice și informații climatice”, povestește autoarea.
Călătoria ei începe în munții Alpi, la granița dintre Italia și Austria, cu descoperirea, în 1991, a unui corp uman dezvăluit de topirea unui bloc de gheață. Corpul și bunurile lui Ötzi, așa cum a ajuns să fie cunoscut, au fost conservate timp de mai mult de 5.000 de ani. Acest lucru a fost posibil datorită caracteristicilor care disting blocurile de gheață de ghețari.
Așa cum explică Baril, multe dintre bunurile lui Ötzi erau din materiale organice, cum ar fi fibrele de plante, lemnul și pielea, care, împreună cu corpul său, s-ar fi descompus rapid dacă nu ar fi fost înghețate.
Spre deosebire de artefactele anorganice din piatră sau metal, vârsta acestor obiecte organice poate fi determinată cu precizie prin datarea cu carbon. Descoperirea corpului și a bunurilor lui Ötzi, extraordinar de bine conservate, a oferit cercetătorilor o fereastră unică asupra civilizației neolitice din Alpi și a dat naștere unui domeniu numit „arheologia blocurilor de gheață”.
Baril se întâlnește și discută cu arheologi și alți cercetători care studiază blocurile de gheață și materialele culturale care sunt dezvăluite din ele în Europa, America de Nord și Asia.
Multe dintre artefactele antice expuse de topirea blocurilor de gheață din întreaga lume sunt legate de vânătoarea de animale mari. Vara, renii (caribou), bizonii, oile de munte și alte animale mari se adunau pe aceste blocuri de gheață pentru a evita căldura și insectele, iar topirea din toamnă susținea creșterea ierbii târzii, transformând ghețarii în oaze montane.
Vânătorii urmau turmele, așa cum se dovedește prin instrumentele de vânătoare pierdute și abandonate, împreună cu obiectele de zi cu zi, precum încălțăminte, haine și coșuri, care s-au adunat și au fost conservate în patch-urile de gheață.
Pe parcursul călătoriei sale, Baril se alătură echipelor interdisciplinare de arheologi și oameni de știință climatologi pe teren și în laboratoare, în timp ce studiază blocurile de gheață și ghețarii din Munții Stâncoși. A fost aici, în 2007, când Craig Lee, un arheolog aflat acum la Universitatea de Stat din Montana, a descoperit cel mai vechi artefact din găsit vreodată într-un bloc de gheață — un vârf de suliță realizat dintr-un lăstar de mesteacăn, datat prin carbon la 10.300 de ani.
Datarea materialelor vegetale înfășurate în straturi bogate de materie organică din același bloc de gheață a dezvăluit, de asemenea, faptul că straturile de gheață s-ar format de-a lungul a 10.000 de ani, conservând un record neegalat al variabilității climatice din regiunile montane înalte.
Baril își încheie călătoria examinând interacțiunile prezente și viitoare dintre oameni și gheața alpină.
Ea povestește despre eforturile de a înlocui scăderea fluxului de apă din râurile de vară provenite din ghețarii în retragere ai Himalayei, prin crearea unor movile conice de gheață, cunoscute sub numele de stupi de gheață, care se topesc lent și eliberează apă pe parcursul sezonului de creștere.
Arderea combustibililor fosili a dus la creșterea nivelului de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră în atmosferă, la nivele pe care Pământul nu le-a mai văzut de trei milioane de ani. Retragerea ghețarilor din ultimele decenii este una dintre cele mai evidente manifestări ale încălzirii climatice rezultate.
Descoperirile extraordinare și neașteptate despre culturile și clima trecută aduse la lumină de artefactele dezvăluite de topirea rapidă a ghețarilor sunt un aspect pozitiv.
După cum subliniază Baril, domeniul arheologiei ghețarilor ar putea fi la fel de efemer. Odată ce gheața se topește, aceste legături cu trecutul vor fi pierdute pentru istorie, apropiind astfel umanitatea de un viitor climatic necunoscut de strămoșii noștri — dar pe care îl vor moșteni copiii noștri.
Articol preluat: www.nature.com
Lisa Baril este o scriitoare științifică care a scris despre resurse naturale și știință pentru parcurile naționale din sud-vestul Statelor Unite. Ea deține o diplomă de master de la Universitatea de Stat din Montana și este membră a Asociației Naționale a Scriitorilor de Știință, a Societății Jurnaliștilor de Mediu și a Asociației Scriitorilor în Aer Liber din America. Locuiește cu soțul ei și laboratorul de engleză iubitor de apă în nord-vestul Wyoming.