Crearea unor obiceiuri noi poate fi dificilă, iar de multe ori, oamenii nu reușesc să formeze noi tipare de comportament imediat ce își stabilesc noi planuri și rezoluții, însă acest lucru se poate întâmpla și din lipsa unei strategii eficiente de creare a obiceiurilor. Metoda numită „habit stacking” presupune asocierea unui obicei nou cu unul deja existent, pentru a-l face mai ușor de reținut și de integrat în rutină, explică Amir A. Afkhami, profesor în psihiatrie la Universitatea George Washington, într-un articol publicat de Health.
De exemplu, dacă vrei să faci stretching mai des și ai obiceiul de a bea cafea dimineața, poți începe să faci stretching imediat după ce termini cafeaua.
Habit stacking (suprapunerea obiceiurilor) poate include și asocierea unei acțiuni mai puțin plăcute cu una mai plăcută. Hillary Ammon, psiholog clinician, sugerează, de exemplu, să asculti un podcast în timp ce împăturești rufele sau să vizionezi un serial preferat în timp ce faci exerciții fizice.
Asocierea unui obicei bine înrădăcinat cu unul nou ajută ca acesta din urmă să devină permanent, crește șansele de succes și reduce rezistența de a începe ceva nou, explică Aaron Breedlove, profesor de psihiatrie la The Ohio State University.
Cum funcționează strategia?
„Metoda are la bază rutinele deja stabilite ale persoanei, ceea ce face ca un comportament nou să fie mai ușor de executat, fără a necesita motivație suplimentară. Astfel, dacă asociezi 10 flotări cu spălatul pe dinți, noul obicei devine o extensie naturală a celui existent”, argumentează Afkhami.
Potrivit specialiștilor, Habit stacking valorifică principii științifice, precum „memoria dependentă de context” (comportamentele sunt legate de un context specific) și neuroplasticitatea (abilitatea creierului de a crea noi conexiuni). Afkhami adaugă că repetiția întărește conexiunile neuronale, făcând ca obiceiul nou să fie mai ușor de adoptat.
Specialiștii menționează că dacă obiceiul existent nu este deja stabil sau neregulat, metoda poate să nu funcționeze.
De asemenea, supraîncărcarea cu prea multe obiceiuri poate duce la oboseală și confuzie.
Este recomandat să începi prin a identifica un obicei deja bine înrădăcinat, cum ar fi băutul unei cești de ceai sau spălarea pe față, și asociază-l cu un obicei mic și specific pe care vrei să-l adaugi (ex. câteva flotări sau meditație). Asigură-te că momentul ales pentru noul obicei este potrivit pentru rutina ta și că acesta este simplu de integrat.
Studii arată că un obicei poate dura câteva săptămâni pentru a deveni stabil.
Totodată, Habit stacking funcționează mai repede dacă obiceiul de bază este deja solid și dacă obiceiul adăugat este simplu.
De exemplu, luarea medicamentelor imediat după spălatul pe dinți poate deveni rapid o rutină stabilă. Însă, pentru obiceiuri mai complexe sau mai puțin compatibile, integrarea poate dura mai mult.